La 7 decembrie, în jurul orei 18.00, polițiștii Serviciului Rutier Iași au vrut să oprească o mașină care se deplasa dinspre Podu Iloaiei către Lețcani. Polițiștii aflați în trafic tocmai verificaseră autoturismul în bazele de date, stabilind că acesta nu ar fi înmatriculat în circulație. Inițial, șoferul a tras pe dreapta, iar apoi a demarat în trombă.
Citește și: Polițistul de la permise care a luat mită case și 1,3 milioane €. Declara că trăiește cu 800 €/ lună
Polițiștii au pornit imediat în urmărirea autoturismului care, la ieșirea din localitatea Lețcani, a acroșat un alt auto, iar șoferul a coborât și a fugit. Ca să-l oprească, polițiștii au executat foc de avertisment în plan vertical, dar bărbatul a reuși să fugă și a dispărut chiar dacă a fost folosit și câinele de urmă.
" În urma tamponării cu celălalt autoturism nu au rezultat victime omenești”, au mai transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași, imediat după incident.
Mașina a fost ridicată pentru cercetări, însă bărbatul nu a fost găsit nici până acum.