Raed Arafat: În Bucureşti nu au mai existat locuri nici pentru bolnavii simptomatici

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 24.07.2020 - 09:47
Foto: DC News
Foto: DC News

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a anunţat, joi seară, că cu o noapte înainte nu au mai existat locuri în spitalele Covid din Bucureşti pentru pacienţii simptomatici.

SHARE

”Dacă în fiecare zi apar 1.000 de cazuri, practic, arată că 5% dintre ei în următoarele zile, va intra în Terapie Intensivă. 20 - 30 la sută vor avea nevoie de asistenţă serioasă medicală, aproape de Terapie Intensivă şi atunci este clar că este nevoie să luăm măsuri”, a afirmat, joi seară, la Antena 3, RAed Arafat.

Acesta a anunţat că, cu o noapte înainte, nu au mai existat locuri în spitalele Covid din Bucureşti pentru pacienţii simptomatici.

”Am fost sunaţi că nu mai sunt locuri să interneze simptomatici, deci nu vorbim de altceva. Azi noapte, am fost sunat de domnul profesor Cercel, de domnul secretar de stat Moldovan, care a fost şi el sunat că nu sunt locuri şi am fost sunat de Serviciul de Ambulanţă, că nu sunt locuri, că Ambulanţele nu pot descărca pacienţii că nu sunt locuri pentru Covid că nu poţi să îi duci oriunde. Şi atunci, după o discuţie cu domnul ministru Tătaru, cu primul ministru, cu ministrul Bode, decizia a fost «Hai să găsim încă două spitale»”, a anunţat RAed Arafat.

Acesta a precizat că s-a discutat cu primarul general, Gabriela Firea, şi o parte dintre pacienţi au ajuns la Spitalul Colentina.

”Cu doamna primar am stabilit că reinternăm în Colentina şi atunci Colentina a fost locul unde am trimis. Între timp, de la mine, de la Direcţia Generală au mers şi au lucrat cu Ilfovul şi în cursul nopţii au relocat pacienţii din Spitalul Ilfov la alte spitale, unii au fost externaţi, iar astăzi Spitalul Witting CFR a fost al doilea spital unde au fost relocaţi pacienţii din el la alt spital, la CFR 2 şi aceste două spitale au devenit spitale Covid acum. Astea sunt măsuri când simţi că este o presiune. Altfel, soluţia alternativă era că tot ce apare să ducem în afara Bucureştiului”, a mai declarat Arafat.

Şeful DSU a precizat că puţini dintre pacienţii din spitalele din Bucureşti mai sunt veniţi din alte judeţe: ”Puţini pacienţi sunt aduşi din provincie. Deja am dus la Sibiu, la Prahova”.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat joi alte 1.112 cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore, acesta fiind ce lmai mare număr de cazuri zilnice de la conformarea epidemiei de COVID-19 în România. Bilanţul este de 41.275 de persoane infectate. De asemenea, 25 de persoane au decedat, numărul total ajungând la 2.126. În ultimele 24 de ore au fost făcute peste 20.000 de teste, 8.107 fiind făcute la cerere.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te