Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi în timp real prezența la vot
8.400.573 Votanți în România
46,65 %
686.870 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

Conspirații pe post de replici, primite de cei vaccinați: A întrebat de mine să vadă dacă am murit

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 18.05.2021 - 14:05
Conspirații pe post de replici, primite de cei vaccinați: A întrebat de mine să vadă dacă am murit.Inquam Photos / Octav Ganea
Conspirații pe post de replici, primite de cei vaccinați: A întrebat de mine să vadă dacă am murit.Inquam Photos / Octav Ganea

Pe un grup de Facebook al celor care s-au vaccinat împotriva coronavirusului, zeci de oameni povestesc cu ce reacții s-au confruntat în familie sau chiar la spital după imunizare: asistente care le-au spus că vor deveni sterili, iar rude antivacciniste le-au spus că vor muri.

SHARE

„Care a fost cea mai amuzantă chestie pe care ați auzit-o când i-ați spus cuiva că ați făcut vaccinul? Mie mi-a zis cineva că, după 2 ani, o să apară o nouă tulpină și noi nu o să mai avem anticorpi deloc și o să murim toți”, a scris, pe Facebook, un bărbat, în Grupul celor care s-au vaccinat sau care se vor vaccina contra COVID-19.

Mulți au povestit că asistente de la spital cu care au intrat în contact sau chiar medici de familie și-au manifestat îngrijorarea pentru sănătatea sau viața lor, primind inclusiv replici de tipul „ne dăm pe mână la toți criminalii”. 

Multe replici primite de persoanele vaccinate reiau, de asemenea, conspirații care au circulat în spațiul public de la declanșarea pandemiei de coronavirus, preluate și răspândite constant în mediul online de anti-vacciniști cunoscuți, precum creatoarea de modă Dana Budeanu, cântărețul Dan Bittman sau pe grupurile AUR ori site-uri apropiate de propaganda rusă care se prezintă drept creștine. Nu lipsesc asocierile cu sataniștii, microciparea, controlul urmărit de „noua ordine mondială”, dar nici mai noile conspirații despre transformarea în „zombie” sau că persoanele vaccinate transmit tulpini „mutante” contagioase către cei nevaccinați. 

Lista fake news-urilor care circulă despre vaccinurile anti-COVID și explicațiile specialiștilor le puteți citi aici: Tot ce trebuie să știi despre vaccinurile anti-COVID: răspunsurile la cele mai frecvente întrebări și fake news-urile care circulă | Newsweek Romania

„Unii „prieteni” așteaptă să vadă dacă dăm colțul”

Redăm mai multe reacții povestite de utilizatorii acestui grup, care s-au imunizat anti-COVID, se numără:

- „Că o să îmi crească coada. I-am spus că asta îmi lipsește, coarnele le am deja”.

- „M-a intrebat dacă "prind bulgarii"!”

- „Eu online încercsă îi îndemn să se vaccineze si mulți îmi scriu că o să rămân sterilă, ADN de animale, dar si multe injuraturi”.

- O femeie care s-a vaccinat a primit următorul răspuns de la un cunoscut: “Eu nu ma vaccinez ca mi-au zis doctorii de la Bals ca rămân infertil”, m-am abținut cu greu sa nu răspund ca mai bine nu s-ar înmulți”. 

- „După ce ne-am făcut prima doză de vaccin eu și soțul meu, unii "prieteni "au spus că o să ajungem legume! Unii din familie așteaptă sa vadă poate dăm colțul”.

Citește și: Conspiraționistul Lazarus, internat în spital, cu covid-19 | Newsweek Romania

„Că voi deveni zombie și îi voi omorî pe nevaccinați”

-  „După vaccin, nu, nimic încă. În schimb, înainte de vaccin cu vreo câteva săptămâni, îmi povestea cineva că nu o să facă COVID pentru că are sistem imunitar puternic, ia vitamine, uleiuri, și e suficient. În 10 zile era pozitiv”.

- „Ca eu si sotul suntem satanisti... de-aia ne-am vaccinat”.

- „Ca voi deveni zombi și ii voi omori pe nevaccinati”.

- „A întrebat o femeie de mine că știa că am făcut vaccinul și a crezut că am murit”.

- „Mie mi-a zis o cunostinta ca ea merge cu Dumnezeu.”

- „Eu am ajuns la UPU dupa prima doza. Cand m-am dus la rapel am spus ce am patit. Doamnele de acolo mi-au recomandat sa ma duc la medicul de familie, eu fiind hipertensiva, sa imi dea acceptul sa fac rapelul. Cand m-a auzit medicul de familie, a inceput sa tipe la mine ca asa ne trebuie daca ne dam pe mână la toti criminalii. Am plecat si am facut rapelul pe semnătură. Nu am mai avut nici o reactie. Deci ce pretentie sa avem de la diversi „specialiști” de Facebook, dacă un medic a reactionat asa?”. 

Citește și: Bittman, despre vaccin: Unii spun că ni s-ar schimba celula ADN și vom fi sterilizați | Newsweek Romania

O asistentă mi-a spus că nu o să mai trăiesc mult, că vaccinul modifică ADN-ul 

- „O asistenta mi-a spus ca nu o sa mai traiesc mult pt ca vaccinul provoaca mutatii la nivel celular si modifica Adn-ul.... si ca dansa recolteaza zilnic exudate pt teste pcr si nu s-a imbolnavit deloc....Am fost socata si m-a apucat panica cand m-am gandit ca poti sa ajungi in spital pe mainile unor oameni care gandesc asa.Aaaa si un vecin mi-a spus ca daca am facut gripa aia rea in 2016( adica ah1n1) acum aveam oricum anticorpi si nu ma mai imbolnaveam....”

-„Asistenta care mi-a zis mie ca o sa mi se topeasca organele in 5 ani facuse COVID de doua ori”.

- „ Mi-a zis ca asteapta sa vada daca murim noi si, dupa, face si ea”.

- „La câteva săptămâni am primit replica "ai scapat de moarte subita" și la asta adaug"oricum nu mai doreai copii" alături de clasicul "aștept sa vad peste 5 ani ce patiti si ma vaccinez".

Citește și: Diana Șoșoacă crede că relaxarea de la 15 mai e un plan al Guvernului să-i facă ei „ceva rău” | Newsweek Romania

O vecină a fugit de soțul meu să nu-i dea COVID 

- „ Mi-a zis o vecină că o să mor în 2 ani ! A văzut ea la televizor! De soțul meu a fugit altă vecină să nu-i dea covidul!”

- „Că te cipează si iti urmaresc si tranzactiile bancare”.

- „Ca din toamna cei vaccinati vor incepe sa moara unul dupa altul”.

-  „În septembrie o sa murim, sunt cipata pt satana, m-am supus noii ordini mondiale , o sa mi se modifice ADN-ul și o sa gândesc si spun doar ce vor "ăștia "

- „Eu am auzit altceva, degeaba te ai vaccinat că ori cum din toamnă o să înceapă să se moară întâi cei nevaccinati și după cei vaccinați până se va ajunge la o proporție de 90 până la 95 la sută, așa că dragi pământeni cei mai norocoși 10 sau 5 la sută care vor rămâne o să poată circula fără nicio problema pe tot globul, vor fi proprietari la tot ce există pe această planetă și nu numai”.

- „Mie mi-a spus cineva ca dupa vaccin "voi emite ribozomi de covid timp de 14 zile, timp in care ar fi bine sa ma autoizolez, sa nu imbolnavesc oameni sanatosi nevaccinati".

Citește și: Întortocheatul drum al BOR către vaccinare: mesaj reținut al Patriarhului, preoți pro, preoți anti | Newsweek Romania

„Mi-a spus: Dacă aveai duhovnic bun, nu te vaccinai”

- „S-a intamplat recent, intr-o discutie care m-a socat. Mi-a spus "daca aveai duhovnic BUN, nu te vaccinai". Discutia a fost cu o persoana extrem de religioasa care stia toate prostiile antivax vehiculate”.

- „ Ca in maxim 5 ani mi se vor topi toate organele. Si persoana respectiva mi-a zis ca este asistenta pe chirurgie”.

- „O cunoștință care nu crede in acest virus și care e anti orice măsură de protecție (fan Dănuța) m-a privit speriata și s-a dat un pas în spate: "și acum îmi spui? daca iau virusul de la tine?". 

Citește și: GRAFICE România, peste media UE la vaccinarea cu două doze, dar codașă la imunizarea cu una singură | Newsweek Romania

Potrivit statisticii Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC), în România s-au vaccinat, până în 14 mai, cu două doze, 15 la sută dintre oameni, iar cu o singură doză doar 23,2 la sută dintre români, procentul celor vaccinați cu o doză situând România pe antepenultimul loc în UE. 

3,96 milioane de români s-au vaccinat anti-COVID până luni seară, la ora 17.00, conform datelor Comitetului de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV). 

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te