Bugetul de Acțiuni generale, unde e și Fondul prin care premierul va putea da bani către primării, se diminuează puțin.
Bisericile vor primi 80 milioane lei prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. La începutul anului, când s-a realizat bugetul pe 2021, s-au alocat pentru culte 760 milioane lei. Așadar, bugetul acestora crește la 840 milioane lei.
Partidele politice primesc 87 milioane lei subvenție. În prima variantă a proiectului doreau să dea 100 de milioane, dar pentru că cifra a fost criticată, autoritățile au venit apoi cu o a doua variantă în care au tăiat acea sumă și reieșea că vor da 1,75 milioane lei către AEP. Tot 1,75 milioane apărea și în cea de-a treia variantă, ce a fost publicată cu puțin timp înainte de ședința de Guvern. Însă, în ședința de Guvern au decis să adauge 87 milioane lei. Iar faptul că este vorba despre subvenție pentru partide, a fost confirmat chiar de Cîțu, potrivit HotNews.
Bugetul de Acțiuni generale (Ministerul Finanțelor) primește 2,787 miliarde lei. Suma este mai mică decât în ultima variantă a proiectului. Cel mai probabil, s-a diminuat pentru că se dau bani pentru subvenția partidelor și la Ministerul Economiei.
Fondul de rezervă prin care se alocă bani pentru primării este acum alimentat cu 1,785 miliarde lei, anterior fiind vorba despre 1,895 miliarde lei. Dacă adunăm cu suma alocată inițial prin bugetul de stat aprobat la începutul anului, atunci Fondul lui Cîțu urcă la 2,382 miliarde lei.
Instituțiile care primesc bani:
Administrația Prezidențială primește 12,4 milioane lei
Consiliul Concurenței primește 2 milioane lei
Secretariatul General al Guvernului primește 98,1 milioane lei
Ministerul Dezvoltării primește 2,392 miliarde lei
Ministerul Finanțelor +168,8 milioane lei
Ministerul Justiției +13 milioane lei
Ministerul Afacerilor Interne + 29 milioane lei
Ministerul Tineretului și Sportului + 51,1 milioane lei
Ministerul Agriculturii + 150 milioane lei
Ministerul Mediului +533,8 milioane lei
Ministerul Transporturilor + 660,6 milioane lei
Ministerul Educației +210 milioane lei (în buget mai apar și venituri proprii, dar noi ne referim strict la alocarea bugetară)
Ministerul Sănătății +3,721 miliarde lei
Ministerul Culturii +12,3 milioane lei
Ministerul Public primește + 18,8 milioane lei
Agenția Națională de Integritate +8,75 milioane lei
SRI +116,9 milioane lei
SIE +17,2 milioane lei
STS +41,16 milioane lei
Ministerul Economiei va primit 62,8 milioane lei (în ultima variantă de proiect era vorba despre 40,6 milioane lei)
Ministerul Energiei +650,59 milioane lei
Academia Română +22,59 milioane lei
ANSVSA +134,1 milioane lei
Institutul Cultural Român +1 milion lei
Societatea Română de Radiodifuziune +20 milioane lei
TVR +13 milioane lei
Consiliul Superior al Magistraturii +1,2 milioane lei
Autoritatea Electorală Permanentă +88,75 milioane lei
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene +760,7 milioane lei
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților +1,8 milioane lei
Academia Oamenilor de Știință +3,5 milioane lei
Ministerul Finanțelor – Acțiuni generale +2,787 miliarde lei (suma este mai mică decât în ultima variantă a proiectului. Cel mai probabil, s-a diminuat pentru că se dau bani pentru subvenția partidelor și la Ministerul Economiei). Fondul de rezervă prin care se alocă bani pentru primării este acum alimentat cu 1,785 miliarde lei, anterior fiind vorba despre 1,895 miliarde lei.
Citește și
Guvernul aprobă rectificarea bugetară. 4,5 miliarde de lei la Sănătate şi 6,6 miliarde la investiții
Patriarhul Daniel cere Guvernului 220 de milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului
Instituții care pierd bani
Ministerul Muncii și Protecției Sociale: -2,781 miliarde lei. Se diminuează transferurile pentru echilibrarea bugetului de asigurări sociale de stat cu 3,319 miliarde lei, în principal ca urmare a creșterii veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat aferente sistemului public de pensii și majorarea transferurilor către bugetul asigurărilor pentru șomaj cu suma de 547,1 milioane lei.
Senatul pierde 1,93 milioane lei
Curtea de Conturi pierde 10 milioane lei
Deficitul bugetar se va majora la 83,8 miliarde lei, ca sumă nominală. Pentru că se raportează la o estimare (a CNSP) de PIB nominal mai mare, acesta scade ca procent la 7,13%, de la 7,16%. Până la finalul anului, va mai veni o rectificare, așa că nu se știe ce deficit va fi în final.