Reporteri Fără Frontiere deplânge situația libertății presei în Europa

DE Deutsche Welle | Actualizat: 03.05.2019 - 15:40

Până de curând, Europa părea un bastion al libertății presei. Într-un comentariu pentru DW, secretarul general al organizației Reporteri Fără Frontiere, Christophe Deloire, vede însă situația mult mai sceptic.

SHARE

Europa ar putea să se considere norocoasă în cea ce privește libertatea presei, scrie secretarul general al „Reporteri Fără Frontiere", Christophe Deloire, într-un comentariu pentru platforma DW „Freedom". Dar nu prea mult.

Chiar dacă în Europa libertatea presei și a opiniei sunt considerate foarte importante, „nu trebuie pierdut din vedere faptul că, în ultimii ani, un baraj a explodat iar aceste valori fundamentale ale democrației noastre au fost grav avariate".

Drept exemplu, Deloire se referă la asasinarea jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia și a colegului ei slovac Ján Kuciak. Aceste crime, spune Deloire, „fac parte dintre cele mai grave atacuri la adresa libertății presei. Ele sunt și un simptom al unei probleme cu rădăcini adânci."

Jurnalismul în Europa ar fi slăbit de „retorica anti-media neobosită și exagerată practicată de unii lideri politici". Un exemplu ar fi premierul ungar Viktor Orban, care se folosește de argumentul așa-numitelor "Fake News" pentru a-și justifica refuzul de a discuta cu presa independentă. În alte țări, jurnaliștii sunt trecuți sub tăcere prin numeroase procese declanșate împotriva lor în justiție.

Se cere un comisar european pentru libertatea presei

„Nu putem accepta această situație", scrie Deloire pe siteul Deutsche Welle. Ca formă de ajutor, el cere UE ca, după alegerile europene de la sfârșitul lui mai, „să se găsească voința politică pentru consolidarea libertății presei pe întregul continent".

Protejarea libertății, independenței și pluralismului jurnalismului ar trebui să fie mai bine ancorate în valorile fundamentale ale Uniunii Europene. Concret, Deloire și "Reporteri Fără Frontiere" solicită ca din următoarea Comisie Europeană să facă parte și un comisar responsabil direct pentru protejarea libertății presei.

„De la București la Madrid, de la Nicosia la Stockholm, de la Dublin la Viena, societatea civilă are nevoie de un înalt reprezentant care să îi apere interesele atunci când această libertate fundamentală este periclitată.

Comisarul european respectiv ar purta un dialog solid și permanent cu statele membre, ar exprima îngrijorările privind dreptul de a avea știri și informații de încredere din afara granițelor noastre și de a iniția reformele necesare în UE", scrie Deloire în comentariul său.

Libertatea presei, ca valoare europeană fundamentală

El apelează de aceea la toți candidații pentru noul Parlament European din Strasbourg „să se preocupe ca viitoarea conducere a Comisiei Europene să aibă o astfel de voință politică. Avem nevoie de eurodeputați pentru a aduce cadrul juridic la cel mai nou și avansat nivel."

Libertatea presei ar sta în centrul tuturor eforturilor democratice care i-au adus împreună pe toți membrii UE. „Prin apărarea acesteia, Europa își protejează modelul politic, atât pe plan intern, cât și în fața amenințărilor exterioare. De aceea, UE trebuie să se doteze cu mijloace solide pentru a-și apăra propriile valori."

Europa ar trebui să impună sancțiuni financiare și administrative împotriva celor care limitează libertatea presei. Deloire își încheie apelul cu următoarele cuvinte: "Este timpul să avem o Uniune politică puternică și să facem libertatea presei o valoare centrală a UE, trecând-o în centrul preocupărilor ei."

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te