Risc de avalanșe și ger în zonele montane. Care sunt cele mai periculoase zone

DE Alexandra Lupascu | 12.01.2025 - 19:13
Risc de avalanșe și ger în zonele montane. Care sunt cele mai periculoase zone Foto: Freepik (fotografie cu caracter ilustrativ)
Risc de avalanșe și ger în zonele montane. Care sunt cele mai periculoase zone Foto: Freepik (fotografie cu caracter ilustrativ)

Meteorologii anunţă risc însemnat de producere a avalanşelor în Munţii Rodnei, până luni, la ora 20.00. Din cauza stratului nou de zăpadă de pot produce avalanşe de dimensiuni mici şi mdedii.

SHARE

În acelaşi interval, vremea va fi rece, geroasă la altitudini mari în întreaga zonă montană.

”Stratul de zăpadă a crescut local cu 15-20 cm în urma ninsorilor consistente din ultimele 36 de ore. Vântul puternic ce a însoţit ninsoarea, a creat unele plăci de vânt în zona crestelor şi a determinat transportul zăpezii pe văi, până spre altitudini mai joase, formând unele depozite mai consistente.

Zăpada nou-căzută este de tip pulver, fiind depusă peste straturile subţiri de gheaţă formate odată cu răcirea accentuată a vremii la suprafaţa vechiului strat”, au transmis meteorologii, în buletinul de specialitate, referindu-se la Munţii Rodnei.

Risc de avalanșe și ger în zonele montane. Care sunt cele mai periculoase zone

Până luni seară, la ora 20.00, în special la suprasarcini, ”dar în cazuri izolate şi în mod spontan, se pot produce avalanşe de dimensiuni mici şi medii, ce vor angrena mai ales stratul recent depus, care va putea aluneca cu uşurinţă peste straturile mai vechi şi dure” - risc însemnat, gradul 3 din 5.

Citește și: Risc major de avalanșă în Munții Bucegi și Făgăraș. Salvamont Brașov: "Evite traseele alpine!"

În întreaga zonă montană, vremea va fi rece, geroasă la peste 2000 m, dar temporar şi la altitudini mai joase în cursul nopţilor şi dimineţilor.

”Local în masivele nordice şi pe arii restrânse în cele vestice, va mai ninge slab, în restul masivelor fiind doar condiţii de fulguieli.

Vântul va sufla slab şi moderat la altitudini joase, cu intensificări temporare în zonele înalte ce vor mai depăşi la rafală 60-70 km/h, viscolind trecător ninsoarea sau spulberând zăpada, în special pe crestele Carpaţilor Occidentali, din vestul celor Meridionali şi din nordul Orientalilor. Local se va semnala ceaţă, asociată şi cu depunere de chiciură, mai ales în zonele înalte”, au mai transmis meteorologii.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te