Bărbatul de 43 de ani și-a șinut iubita încuiată timp de patru ani în dormitorul unui imobil din satul Bușag, localitatea Tăuții Măgherăuș, relatează vasiledale.ro
Cazul șocant a ieșit la iveală abia la data de 29 mai din acest an, când polițiștii din Tăuții Măgherăuș au fost alertați printr-un apel la 112 de către sora victimei. Femeia de 45 de ani a raportat că sora sa, în vârstă de 39 de ani, era reținută împotriva voinței sale.
La fața locului au ajuns polițiștii, care l-au identificat pe cetățeanul italian. În urma cercetărilor, s-a emis un ordin de protecție provizoriu împotriva acestuia. Polițiștii au efectuat o percheziție la locuința bărbatului, unde au ridicat mai multe medii de stocare ce ar putea constitui dovezi ale activităților infracționale.
Citește și: Psihiatrul Diaconu, despre copilul sechestrat de propriul tată. ”Următoarele ore vor fi hotărâtoare”
Italianul a fost transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmației pentru o expertiză medico-legală psihiatrică. Vineri, pe 7 iunie, acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit cercetărilor, românca a fost sechestrată începând cu anul 2021.