"Echipele de descarcerare şi prim ajutor calificat ale Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă ale judeţelor Călăraşi, Dolj, Mureş şi Vâlcea au reprezentat România la Competiţia Mondială de Salvare, care a avut loc în Franţa, în perioada 12-15 septembrie", informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), potrivit Agerpres.
La categoria "descarcerarea din autovehicule" au intrat în concurs 36 de echipe (formate din câte şase salvatori), care au avut de parcurs fiecare câte trei scenarii diferite, respectiv proba rapidă (de 10 minute, cu o singură victimă), proba standard (de 20 minute, cu o singură victimă) şi proba complexă (de 30 minute, cu două victime).
A doua categorie a competiţiei a fost "acordarea primului ajutor calificat" şi a reunit 34 de echipe (formate din câte doi paramedici), care au parcurs proba de traumă standard (timp de 10 minute, cu o victimă) şi proba de traumă complexă (timp de 10 minute, cu două victime).
Fiecare echipaj a aplicat manevre salvatoare de viaţă unor victime implicate în accidente rutiere, incendii, căderi cu parapanta, accidente casnice, agresiuni fizice, plăgi împuşcate sau alte situaţii preluate din viaţa reală.
La toate probele concursului, comisiile de evaluatori au fost formate din specialişti internaţionali în domeniul salvării, fiind verificate în detaliu respectarea procedurilor specifice de intervenţie în aceste situaţii, modul de protejare a victimei, dar şi a salvatorilor, prioritizarea acţiunilor la locul evenimentului, precum şi progresul echipelor faţă de competiţiile anterioare.