Românii ar putea fi filați. În ce condiții ar putea fi urmărită și filmată o persoană, prin lege

DE Alexandra Lupascu | 04.04.2024 - 07:49
Românii ar putea fi filați. În ce condiții ar putea fi urmărită și filmată o persoană prin lege Foto: Pexels (fotografie cu caracter ilustrativ)
Românii ar putea fi filați. În ce condiții ar putea fi urmărită și filmată o persoană prin lege Foto: Pexels (fotografie cu caracter ilustrativ)

O lege controversată din Parlament va trece tacit de Camera Deputaților și va ajunge apoi la Senat, care este cameră decizională.

SHARE

Proiectul prevede înființarea unor unități speciale de filare a populației, la nivelul subordonatelor MAI.

Practic, vor fi pe masa ministrului şi înregistrările, şi măsurile tehnice, şi măsurile organizatorice. Ministerul ar urma să poată decide care cetățean trebuie să fie filat şi înregistrat şi care trebuie să fie protejat.

Românii ar putea fi filați. În ce condiții ar putea fi urmărită și filmată o persoană, prin lege

Concret, prin proiectul PNL, o parte din resursa umană de la Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Poliţia de Frontieră va fi transformată în unităţi speciale de filaj, înfiinţate şi autorizate să înregistreze audio-foto-video, pe domeniul public şi fără consimţământul persoanelor vizate.

Tot ce vor avea nevoie va fi existenţa unor "motive verosimile".

Citește și: Românii vor putea călători fără controale în Schengen. Ce se întâmplă în aeroporturi?

Proiectul a trecut deja de comisiile de apărare și administrație din Camera Deputaților și va trece tacit de Camera Deputaților pe 6 aprilie, iar apoi va merge la Senat. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te