Aflat la 20 de kilometri de graniţa cu România, oraşul Mako a devenit o destinaţie de weekend pentru românii din vestul ţării. Aici găsesc piscine şi aquaparkuri cu ape termale.
Românii se bucură de intrarea în Schengen şi explorează teritorii noi în weekend. Ștrandurile pline
"Vin din comuna Săvârşin şi, având în vedere faptul că am intrat în Schengen, e o bucurie foarte mare pentru noi, trecem mult mai repede, nu mai avem controale la vamă, timp inutil pierdut şi, din vamă, în maxim 20 de minute suntem aici, la Mako", spune un bărbat.
Hotelurile s-au umplut de români mai ales după intrarea în Schengen. "Am simţit în prima săptămână, după deschiderea vămilor, o creştere foarte mare a turiştilor, cu 30% faţă de anul trecut", a declarat Gergely Gabor, director ştrand.
Reacţia unui român, turist la Mako
Citește și: Rezervi o vacanță ”last minute”? Greșelile care pot transforma totul un coșmar
"Am venit de la Oţelu Roşu, judeţul-Caraş Severin. Sunt pentru prima oară aici, la Mako. Am venit împreună cu soţia. Ne place foarte mult. Din punctul meu de vedere, este o investiţie foarte bună a autorităţilor locale şi naţionale din Ungaria.
Faptul că intrarea în Schengen ne facilitează acum o trecere mult mai uşoară la frontieră, am făcut o oră şi 40 de minute până aici", spune un bărbat.
Românii spun că preţurile sunt mai mici decât la noi în ţară.
"Am venit pentru două zile la Mako, o să ne cazăm o noapte. A fost 100 de euro pentru patru adulţi şi un copil de 4 anişori, condiţiile sunt bune, aproape de ştrand", spune o femeie. "Am venit din Târgu Mureş. Apa este foarte caldă, e bine că nu am stat mult la vamă, că am intrat în Schengen", zice o alta.
"Turiştii mei vin mai ales din România, cam 70%. Până acum veneau vineri, dar poate stăteau la coadă două ore şi au zis că nu mai vin că e coadă mare. Acum deja vin, deci nu-i problemă", arată Iliko Neagu, proprietar pensiune.
Intrarea la aquaparkul cu apă termală din Mako este graturită pentru copiii mai mici de trei ani, studenții și pensionarii plătesc 55 de lei, iar adulții - 70 de lei. Distracţia face toţi banii. Cazarea în oraş porneşte de la 40 de euro şi ajunge la 200 de euro pe noapte pentru două persoane.