S-a semnat contractul pentru „Varianta ocolitoare a orașului Beclean”

DE Elena Andrei | 14.10.2021 - 22:08
S-a semnat contractul pentru „Varianta ocolitoare a orașului Beclean”/foto: facebook
S-a semnat contractul pentru „Varianta ocolitoare a orașului Beclean”/foto: facebook

Marcel Ioan Boloș, fost ministru al Fondurilor Europene, a scris pe pagina sa de Facebook că astăzi a participat la ceremonia dedicată semnării contractului de proiectare și execuție a lucrărilor pentru „Varianta ocolitoare a orașului Beclean”, proiect la care a contribuit.

SHARE

„Astăzi am participat la invitația domnului președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, cât și a domnului Nicolae Moldovan, primar al orașului Beclean, la ceremonia dedicată semnării contractului de proiectare și execuție a lucrărilor pentru „Varianta ocolitoare a orașului Beclean”, eveniment găzduit de primăria din localitate. Proiectul a devenit posibil datorită Ordonanței 101/2020 al cărei inițiator am fost și arată că se poate!”

Boloș îndeamnă comunitățile locale să inițieze și să implementeze proiectele de infrastructură pentru care sunt prevăzute surse de finanțare, luând soarta proiectelor în propriile mâini, asigurându-se în același timp și de buna gestionare a acestora.

„Anul trecut am făcut pași importanți în ceea ce înseamnă o „nouă eră” pentru proiectele de infrastructură de transport. Dacă până la momentul iunie 2020 proiectele de infrastructură rutieră de transport finanțate din fonduri europene erau implementate în principal la nivel central, prin intermediul OUG 101/2020, s-au creat premisele și baza legală ca acestea să fie implementate de către unitățile administrativ-teritoriale (primării, consilii județene), Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitare (ADI) sau de către acestea în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Citește și

CNAIR a avizat proiectarea și execuția a încă 18 kilometri ai Centurii București

VIDEO Pasajul Domnești a ajuns la un stadiu de 43% și este în grafic. Deschidere, în 2022

 

Ca fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, ca ministru al fondurilor europene și ca responsabil de gestionarea fondurilor europene prin funcțiile pe care le-am deținut fie ca șef de Autoritate de Management, fie ca Director General al ADR Nord-Vest, am realizat că soarta proiectelor de infrastructură trebuie să fie în mâna autorităților publice locale, pentru că acestea sunt cele mai interesate de materializarea obiectivului de investiții, fie că vorbim de un segment de drum, fie că vorbim de o variantă ocolitoare sau cale ferată metropolitană.

De-a lungul timpului, capacitatea administrativă redusă a fost o principală piedică în dezvoltarea infrastructurii de transport, dar cu un front de resurse financiare europene atât de generos oferit atât prin viitoarele programe operaționale regionale (PO Transport 2021-2027, PO Regionale 2021-2027), cât și prin finanțările disponibile prin PNRR, a fost esențial pe parcursul anului trecut să creăm premisele ca implementarea acestor proiecte să poată fi preluată și de autoritățile publice locale.

Mă bucur că anul trecut am avut un sprijin în colegul meu de Guvern, domnul ministru Lucian Bode și am susținut împreună acest demers, care deschide calea spre un alt ritm de implementare a proiectelor, cât și de atragere a banilor europeni. Ca ministru am susținut descentralizarea atât a fondurilor europene, cât și proiectelor către autoritățile publice locale, pentru că eu consider că acolo unde există interes, există și responsabilitate”, a scris acesta pe Facebook.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te