Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) anunţă că, de sâmbătă dimineaţă, modulul naţional specializat de stins incendii de pădure, trimis în sprijinul autorităţilor din Grecia şi amplasat în apropiere de Atena a devenit operaţional.
Zecile de salvatori români sunt pregătiţi să intervină la solicitarea oficialilor greci, acesta fiind al treilea an când salvatorii români se află în Grecia, în sprijinul comunităţilor elene.
Salvatorii români au ajuns în Grecia și sunt pregătiți de intervenții. Unde au baza de operații
Salvatorii români au ajuns vineri în Grecia şi au instalat baza de operaţii în localitatea Nea Makri, aflată în estul Atenei, iar de sâmbătă modulul naţional specializat de stins incendii de pădure este operaţional.
”Începând cu ora 11.00 modulul specializat, compus din 40 de pompieri salvatori, 4 autospeciale de stingere, 1 autocisternă, 2 autospeciale de primă intervenţie şi comandă şi 1 microbuz, poate fi alocat la intervenţie, la solicitarea ofiţerului de legătură elen”, informează IGSU.
Anul acesta este al treilea consecutiv în care pompierii români se află în Grecia, oferind sprijin în gestionarea incendiilor. În ultimii doi ani, echipajele române de intervenţie au acţionat pentru stingerea incendiilor care au afectat pădurile din zona Atenei şi de pe insula Evia.
Citește și: VIDEO EXCLUSIV Turiști români, blocați pe insula Lefkada cuprinsă de flăcări. Incendiu, necontrolat
În perioada 01 iulie - 01 august 2023, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, participă cu modulul național specializat de stins incendii de pădure la programul de pre-poziționare, organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar - DG ECHO, în vederea consolidării rezilienței autorităților elene în gestionarea acestui tip de risc.
Scopul programului vizează reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure, eficientizarea activității de pregătire a modulelor de intervenție aparținând statelor membre, precum și îmbunătățirea interoperabilității între forțele participante.
Activarea și operaționalizarea modulului specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare și stingere a focarelor de pe teritoriul Greciei, în locațiile stabilite de partenerii eleni.
40 de pompieri trimiși în Grecia
Primul contingent, care însumează 40 de pompieri și 8 mijloace tehnice (3 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure, 1 cisternă, 1 autospecială de stingere de capacitate mare (10.000 l), 1 microbuz, 2 autospeciale de primă intervenție și comandă) a plecat pe 29 iunie, pe ruta Ciolpani – București – Giurgiu – Sofia – Kulata – Grecia (Atena).
Suplimentarea tehnicii și a personalului de intervenție va fi realizată în funcție de dinamica situațiilor înregistrate în teren, la solicitarea autorităților elene, prin Mecanismul European de Protecție Civilă.
Schimbarea efectivelor se va realiza în data de 15.07.2023, urmând ca alți 40 de pompieri să înlocuiască personalul din Atena.
Toate autospecialele de stingere vor fi echipate cu motopompe transportabile și cu un rucsac de prim ajutor, iar fiecare pompier va beneficia de echipament individual de protecție, inclusiv un aparat cu aer comprimat și o butelie de rezervă.
Pentru pregătirea misiunii, începând cu data de 27 iunie a.c., o delegație a IGSU, formată din 2 reprezentanți, s-a deplasat la Atena pentru a participa la o sesiune de pregătire a programului de pre-poziționare. Cu această ocazie, au fost prezentate aspecte de interes și s-au efectuat recunoașteri în teren.
De ce merg pompierii din alte țări în Grecia
Programul de asistenţă este finanțat de UE și a fost prevăzut ca măsură de sprijin pentru comunitățile elene, după incendiile devastatoare înregistrate în cursul anilor trecuți. Acesta se regăsește în noua politică a UE pentru limitarea incendiilor de pădure din sudul Europei și reunește echipaje operative de stingere din Austria, Bulgaria, Franţa, Finlanda, Germania, Letonia, Norvegia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia.
În vara anilor 2021 și 2022, incendii uriaşe au distrus mari părţi din pădurile situate în zona Atenei, precum şi o suprafață considerabilă din pădurile existente pe cea de-a doua insulă grecească ca mărime, Evia.
La momentul respectiv, incendiile au fost optim gestionate cu sprijinul oferit de numeroase state europene, printre care și România.
Pe baza programului de pre-poziționare organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO) în 2022 și disponibilității declarate de DG ECHO de a sprijini și în 2023 pre-poziționarea de module specializate de stins incendii de pădure în țările afectate în trecut de incendii în perioada de vară, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), în calitatea sa de punct național de contact, a primit, pe data de 02.05.2023, solicitarea autorităților elene de a pre-poziționa module specializate în stingerea incendiilor de pădure și în acest an. Această solicitare a fost transmisă către IGSU prin Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS.