Pentru a îndeplini condițiile necesare obținerii autorizațiilor pentru securitate la incendiu, Primăria Capitalei trebuie să investească nu mai puțin de 66 milioane lei. Potrivit legii, autorizația de securitate la incendiu era necesară din 2007, dar Primăria Capitalei abia acum aprobă investițiile necesare, proiectele fiind pe ordinea de zi a ședinței de joi, 16 iunie, a Consiliului General, potrivit Hotnews.ro.
Spitalul Clinic “Th.Burghele", aflat în Șos. Panduri nr.22, a fost construit între anii 1996-2007. Pentru conformarea la incendiu, au fost propuse o serie de măsuri, precum recompartimentari pereți cu performanță la foc, uși metalice rezistente la foc, sisteme de auto-închidere la uși și bare antipanica, lift de evacuare pentru persoane cu dizabilități și obloane rezistente la foc, etc. Lucrările au fost estimate la 5,7 milioane lei, TVA inclus.
Pentru conformarea la incendiu a Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr.Carol Davila", au fost propuse lucrări, precum scară metalică exterioară, demolări pereți pentru realizarea uşilor de evacuare spre scară metalică exterioară, înlocuire uşi interioare şi conformare goluri uşi, uşi lift, recompartimentări pereți cu performanță la foc, etc., în cuantum de 6 milioane de lei, inclusiv TVA.
În cazul Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie "Filantropia", au fost propuse lucrări în valoare de 13 milioane lei, inclusiv TVA, pentru obținerea autorizației. Iar pentru conformarea la incendiu a Spitalul de Boli Cronice "Sf. Luca" costurile s-au ridica la 15,7 milioane lei.
La Spitalul Clinic "Nicolae Malaxa" au fost propuse investiții de circa 12,4 milioane lei pentru a fi întrunite normele de siguranță la incendiu. Iar Spitalul “Sfânta Maria" are nevoie de lucrări care costă 13,5 milioane lei, inclusiv TVA.
"Soluțiile adoptate în propunerea tehnică vor asigura în conformitate cu Normativul P118/99 în caz de incendiu: protecția utilizatorilor, limitarea pierderilor de vieți omenești,împiedicarea extinderii incendiilor", se arată în referatul de aprobare semnat de primarul Gabriela Firea, notează Hotnews.ro.
În conformitate cu legea 307/2007 privind apărarea împotriva incendiilor, este obligatorie obținerea autorizaţiei de securitate la incendiu pentru clădiri de îngrijire a sănătății noi sau existente la care s-au făcut lucrări de construcții ce au intervenit la aspectul sau structura clădirii, altele decât cele de reparații, cu sau fără autorizație de construire.
Iar conform HG. nr. 571/2016, privind aprobarea categoriilor de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu, se supun autorizării: clădiri sau spaţii amenajate în clădiri având destinația: îngrijire a sănătații, cu spitalizare continuă, indiferent de suprafața, sau dispensare şi policlinici, cu aria desfasurată mai mare sau egală cu 600mp.