Jandarmii au intervenit într-o unitate de învăţământ din oraşul Tulcea pentru aplanarea unui conflict apărut între doi elevi, în urma căruia o elevă a avut nevoie de îngrijiri de specialitate, a anunţat joi, într-o informare de presă, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ).
Scandal la o școală din Tulcea, unde un elev și-a lovit colega peste cap. Au intervenit jandarmii
Cercetările jandarmilor au arătat că un elev în vârstă de 14 ani şi-a lovit o colegă la cap cu palma, înainte de ora de curs, după ce a confundat-o cu un elev cu care avusese un conflict verbal.
Citește și: Profesoare universitare, condamnate pentru șpagă. ”Ce tâmpit să fii să spui că ai învățat”
"Având în vedere că eleva vătămată, în vârstă de 14 ani, acuza dureri în zona capului, a fost solicitat un echipaj medical în vederea acordării îngrijirilor de specialitate", a precizat IJJ.
Potrivit sursei, în cauză s-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Citește și: Ministerul Educației pune la bătaie peste 1 milion lei pentru reducerea violenței în școli. Măsurile