Procurul de caz în dosarul Tel Drum este Alexandra Lăncrănjan.
”Dosarul Tel Drum este în faza de urmărire penală, am avut discuții cu șeful de sectie si procurorul de caz și sper ca, într-un termen rezonabil, să se dea o soluție. Eu am avansat mai multe termene, au fost depășite, sper ca la finalul acestui an sa fie gata. De ce au fost depășite? Procurorul de caz are tempoul lui, are și alte cauze”, a declarat Nistor.
Pe 13 noiembrie 2017, DNA anunţa că Liviu Dragnea este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte care ar fi fost săvârşite în dosarul Tel Drum, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.
DNA preciza că dosarul s-a constituit pe baza unei sesizări a Oficiului European Antifraudă (OLAF) transmise la 30 septembrie 2016, privind suspiciunea săvârşirii mai multor infracţiuni, între care obţinerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanţări din fonduri europene pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene.