Fostul șef al IPJ Constanța, chestorul Adrian Constantin Glugă, a fost detașat, începând cu data de 7 mai 2024, consul al României în Pakistan, unde eliberează vize.
MAE afirmă că a luat decizia de a trimite în posturi externe personal din alte structuri, inclusiv din Ministerul de Interne, din lipsă de de oameni.
Șeful Poliției Constanța care a demisionat după tragedia de la 2 Mai, trimis consul în Pakistan
Adrian Glugă nu a susținut concurs pentru a intra în rândul personalului diplomatic, ci a fost detașat direct de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Pe pagina de internet a ambasadei României în Republica Islamică Pakistan numele lui Glugă nu apare, deși a fost numit consul încă din luna mai.
Citește și: De ce l-a eliberat Poliția pe șoferul care a lovit mortal doi tineri cu 2 ore înainte de accident
Informația a fost ținută la secret de MAE. Singurul loc în care Glugă a scris că este angajat al ministerului fiind declarația de interese pe 2024, pe care a depus-o, probabil din eroare, de două ori pe site-ul Agenției Naționale de Integritate (ANI). Declarația de avere, care este și ea obligatorie, nu a fost încărcată pe site-ul ANI, scrie Europalibera.
Potrivit legii, „sunt eligibili în vederea nominalizării pe funcțiile de consul general, șef al oficiului consular de carieră, cu rang de consulat general membri ai Corpului Diplomatic și Consular al României și persoane care nu fac parte din Corpul Diplomatic și Consular al României, propuse de către Secretariatul General al Guvernului”.
Citește și: SCANDALOS Un nou termen în dosarul Vlad Pascu, la aproape un an de la tragedia din 2 Mai
MAE susține că cererile de vize pentru România din partea pakistanezilor au explodat, așa că este mult de muncă și consulatul nu are suficient personal.
„Pentru gestionarea corespunzătoare a activității consulare și pentru eficientizarea procesul de emitere a vizelor pentru cetățenii statelor terțe”, susține MAE într-un răspuns pentru Europa Liberă, „s-au luat o serie de măsuri, printre care suplimentarea schemelor de personal ale misiunilor diplomatice și oficiilor consulare care au cele mai multe cereri de vize”.
Chestorul Adrian Glugă a demisionat de la conducerea IPJ Constanța după tragedia de la 2 Mai din vara anuli 2023, când, pe 19 august, Vlad Pascu, a intrat cu mașina într-un grup de tineri. Doi dintre ei au murit.