Șeful român al Statului Major al Apărării, medaliat la Chișinău: „Consolidarea Frăției de Arme”

DE Alin Crișan | Actualizat: 22.09.2022 - 19:21
Daniel Petrescu - Foto: Profimedia
Daniel Petrescu - Foto: Profimedia

Programul vizitei lui Daniel Petrescu a inclus întrevederi cu ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, cu comandantul Armatei Naţionale, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, respectiv participarea la Ziua Distinşilor Vizitatori a exerciţiului multinaţional anual "Scutul de foc".

SHARE

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a primit, la Chişinău, medalia "Consolidarea Frăţiei de Arme", în cadrul vizitei pe care a efectuat-o în Republica Moldova, miercuri şi joi, informează MApN.

Medalia "Consolidarea Frăţiei de Arme" este una dintre distincţiile militare ale Armatei Naţionale a Republicii Moldova care se poate acorda şi cetăţenilor străini, fiind conferită, printre alte, pentru promovarea păcii şi a democraţiei în lume, pentru dezvoltarea relaţiilor de colaborare şi prietenie cu partenerii Armatei Naţionale a Republicii Moldova.

Citește și: Aurescu: Reafirm încrederea deplină a României în imparţialitatea Curţii Penale Internaționale

Agenda discuţiilor a vizat analiza situaţiei regionale de securitate, evaluarea cooperării militare bilaterale, precum şi angajamentele celor două armate în cadrul organismelor internaţionale.

Oficialii au apreciat relaţiile de cooperare dintre forţele armate române şi moldovene, în special în domeniul instruirii. Exerciţiile comune constante şi participarea militarilor din Republica Moldova la stagii de pregătire în România reprezintă vectori ai intensificării colaborării dintre cele două instituţii. În context, generalul Petrescu a menţionat că Armata României va continua să sprijine efortul de modernizare, ridicare a capacităţii operaţionale şi a nivelului de interoperabilitate al Armatei Naţionale a Republicii Moldova.

"Instruirea forţelor şi dialogul permanent la nivelul statelor majore reprezintă priorităţi pentru echipa de comandă a Statului Major al Apărării. Avem un parteneriat strategic care are rezultate excelente. Alături de colegii din Republica Moldova apărăm aceleaşi valori, avem obiective comune. Planurile noastre vor fi duse la îndeplinire", a afirmat generalul Petrescu.

Citește și: Șoferul „rachetă”: Prins când se deplasa cu peste 230 km/h pe Drumul Expres Piatra-Olt

Un obiectiv important al vizitei l-a constituit participarea la Ziua Distinşilor Vizitatori a exerciţiului "Scutul de Foc". Evenimentul major de instruire a reunit militari din Republica Moldova, România şi din Statele Unite. Antrenamentul multinaţional a urmărit, în principal, creşterea interoperabilităţii între trupele participante pentru executarea operaţiilor militare de stabilitate şi sprijin al păcii.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te