Sfârşit bizar de 2020: o noapte dintre ani ca oricare alta, pe străzile României

DE Alexandru Pop | 31.12.2020 - 13:40
Centrul Iașiului, pustiu/FOTO: ziaruldeiasi.ro

Până şi mijloacele de transport public din Iași, care de regulă în noaptea dintre ani circulau până la 4 dimineaţa, se vor retrage diseară chiar mai devreme decât într-o zi normală: la ora 21 în loc de 23. Unde puteţi suna dacă aveţi probleme cu utilităţile sau alte servicii?

SHARE

Compania de Transport Public (CTP) va scoate la stradă doar jumătate din parcul auto în zilele următoare. Potrivit directorului CTP, Cristian Stoica, mijloacele de transport se vor retrage la depou în ultima zi a anului la ora 21.00, iar pe 1 ianuarie, programul va începe la ora 12.30.

Comparativ, în anii normali, inclusiv anul trecut, în noaptea dintre ani, mijloacele CTP au circulat până la ora 4 dimineaţa. La stradă vor fi acum circa 100 de autobuze şi aproape 40 de tramvaie. Celelalte societăţi din subordinea municipalităţii au anunţat un program de permanenţă în cazul în care vor fi necesare intervenţii la solicitarea ieşenilor.

Astfel, poliţiştii locali pot fi contactaţi la numărul de telefon 0232.232.099, iar problemele legate de sistemul centralizat de termoficare pot fi reclamate la 0232.232.360 (Veolia Energie Iaşi).

Continuarea, în Ziarul de Iași.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te