Sindicaliștii STB îl acționează în judecată pe Nicușor Dan și Criț pentru declarații mincinoase

DE Daniel Toșa | Actualizat: 03.02.2022 - 11:07
Sindicaliștii STB îl acționează în judecată pe Nicușor Dan și Criț pentru declarații mincinoase/FOTO: Facebook/NicurosDan

Sindicatul STB a decis să îi acţioneze în judecată atât pe primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, cât şi pe directorul general al societăţii de transport , Adrian Criţ, pentru declarații mincinoase.

SHARE

Potrivit unui comunicat de presă al sindicaliştilor, transmis joi Agerpres, un motiv al deciziei vizează declaraţiile directorului general, Adrian Criţ, potrivit căruia „Furturile de combustibil sunt la ordinea zilei, avem plângeri penale efectuate.

Pe de altă parte, piesele şi componentele comandate dispar din punctele de lucru", sugerându-se opiniei publice că „supraconsumul" este similar cu „furtul", iar salariaţii sunt hoţi de combustibil şi piese de schimb, descoperind la autobaze un supraconsum de 220 de tone motorină.

De asemenea, reprezentanţii sindicatului STB menţionează faptul că primarul general la Bucureştiului, Nicuşor Dan, s-a antepronunţat în ce priveşte cercetările disciplinare declarând: „O să vedem inclusiv oameni cărora li se va desface contractul de muncă", iar directorul general a afirmat: „Cu siguranţă o să fie angajaţi concediaţi, după analiza din comisiile de cercetare disciplinară", potrivit Agerpres.

Citește și: Moscova: Redistribuirea forțelor SUA în Europa de Est, „distructivă”, poate declanșa un răspuns dur

„Faptul că directorul general a „forţat” salariaţi să participe în comisiile de cercetare disciplinară, dându-le dispoziţie clară că dacă nu vor propune concedierea celor care au refuzat să iasă în traseu, chiar ei, cei din comisii, vor fi cercetaţi disciplinar.

Faptul că atât primarul general, cât şi directorul general vehiculează fel de fel de cifre drept prejudiciu cu scopul vădit de a pune opinia publică şi cetăţenii împotriva salariaţilor STB SA", sunt alte justificări ale sindicaliştilor.

Citește și: VIDEO Iohannis: Amenințările la adresa securității regionale s-au amplificat

Aceştia au adăugat: „Toate aceste declaraţii mincinoase la adresa sindicatului şi a persoanelor din conducerea acestuia ne-au determinat să luăm atitudine şi vom face, la rândul nostru, plângeri penale celor care au făcut aceste declaraţii.

În vederea reprezentării şi asigurarea suportului juridic tuturor celor care vor fi cercetaţi, Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti (STB) a semnat un contract de asistenţă juridică cu Societatea Civilă de Avocaţi Cuculis şi Asociaţii".

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te