AUDIO Sindicatele din educație acuză Guvernul că încalcă acordul privind salariile

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 10.01.2019 - 19:42
Foto FSLI
Foto FSLI

Toate cele 3 sindicate din educație acuză Guvernul că încalcă acordul semnat la Alba Iulia privind creșterile salariale. Sindicaliștii spun că Executivul trebuia să calculeze prin raportare la salariul de bază în plată atât gradația de merit, cât și toate majorările salariale.

SHARE

FSLI, FSE Spiru Haret și Alma Mater îi cer oficial premierului Viorica Dăncilă, „în regim de urgență”, o discuție. Promisiunea celor 6 salarii medii brute pe economie pentru profesorii care se pensionează este și ea încălcată, acuză sindicatele.

Simion Hăncescu, președintele FSLI, a declarat pentru Radio Europa FM că „sunt restanțe din anii trecuți și am convenit cu Guvernul să se achite toate sentințele. Dar, nefiind bugetul aprobat, acest punct nu poate fi respectat. În opinia noastră, Ministerul de Finanțe poate găsi o soluție. Tot conform acordului, de la 1 ianuarie ar trebui să se facă o reîncadrare a cadrelor didactice, pentru că sunt în momentul de față profesori care au aceeași vechime, același grad didactic, dar salarii diferite.”

Hăncescu este nemulțumit și de faptul că indemnizația de hrană, care trebuia să se plătească de la 1 decembrie 2018, a fost amânată, relatează EuropaFM. „Intuim că lucrurile se leagă de deficitul bugetar pe 2018. Ca să nu depășească deficitul”, a precizat liderul FSLI.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te