Un medic de la un spital din orașul Babahoyo, Ecuador, a declarat că Bella Montoya, în vârstă de 76 de ani, a murit în urma unui presupus accident vascular cerebral.
Femeia a fost așezată într-un sicriu și dusă la capela unei firme de pompe funebre, unde rudele au ținut un priveghi înainte de înmormântarea ei.
Citește și: Fotbalistul român de 13 milioane € de la Parma, pe făraș. Cota lui a scăzut la 3,2 milioane €
Familia a deschis sicriul pentru slujbă după 5 ore, mortul a deschis ochii și a început să respire adânc
După aproape cinci ore de priveghi, familia Bellei Montoya a deschis sicriul pentru a-i schimba hainele înainte de ceremonia înmormântare și toată lumea a avut un șoc. Femeia a deschis ochii, a tras aer adânc în piept și și-a mișcat mâinile.
"Mama mea a început să își miște mâna stângă, să deschidă ochii, gura. Se chinuia să respire", a declarat fiul Bellei Montoya, Gilbert Balberán, relatează BBC.
Citește și: Hackerul român „Virus”, condamnat la pușcărie în SUA. A infectat servere NASA și a furat 3.500.000 $
Într-un filmuleț realizat de una dintre persoanele îndoliate, Bella Montoya apare zăcând într-un sicriu deschis și luptându-se să respire, în timp ce o altă persoană se plânge că ambulanța chemată de urgență nu a ajuns încă.
Câteva minute mai târziu, echipajul de salvatori sosește și o ridică pe Bella Montoya din sicriu pe o targă.
Femeia a fost dusă înapoi la același spital unde fusese declarată moartă.
"Mama mea este pe oxigen, inima ei este stabilă. Doctorul a ciupit-o de mână și a reacționat, mi-au spus că asta e bine pentru că înseamnă că reacționează încetul cu încetul", a declarat fiul Bellei Montoya, după șocantul eveniment.