Polițiștii au descoperit că acesta era sub influența alcoolului, nu avea permis de conducere, iar mașina pe care o conducea fusese furată.
Șofer beat, fără permis și la volanul unei mașini furate, prins "zburând" cu 167 km/h prin Brașov
Incidentul a avut loc marți dimineață, la ora 4:10, când polițiștii din Brașov au înregistrat cu radarul un autoturism circulând cu viteza de 167 km/h pe o arteră din oraș.
„Polițiștii au efectuat semnal de oprire, însă conducătorul autovehiculului nu s-a conformat, astfel că s-a procedat la urmărirea acestuia. În cele din urmă, autovehiculul a fost blocat pe o altă stradă din localitate, iar în interiorul mașinii au fost identificați trei ocupanți, toți aflați sub influența alcoolului”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brașov.
Conducătorul auto a fost identificat drept un bărbat din Urlați, care avea o alcoolemie de 0,63 mg/l în aerul expirat și nu deținea permis de conducere. Mai mult, ancheta a relevat că vehiculul fusese furat dintr-o parcare din Urlați, de unde, împreună cu alți doi complici, bărbatul a plecat către Sinaia și apoi Brașov.
Citește și: Un șofer beat a spulberat doi pietoni în Arad. Una dintre victime a murit pe loc
După reținerea inițială de 24 de ore, suspectul a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți, care a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Citește și: Ce a vrut să dea șpagă poliției un șofer prins în trafic beat și fără permis? A fost reținut imediat
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pentru stabilirea tuturor detaliilor legate de infracțiunile comise.