Șoferii care circulă pe drumuri închise temporar trebuie să plătească intervenția autorităților

DE Alexandra Lupascu | Actualizat: 07.08.2023 - 20:29
Șoferii care circulă pe drumuri închise temporar trebuie să plătească intervenția autorităților Foto: CNAIR/Facebook/Imagine cu caracter ilustrativ
Șoferii care circulă pe drumuri închise temporar trebuie să plătească intervenția autorităților Foto: CNAIR/Facebook/Imagine cu caracter ilustrativ

Guvernul propune amendarea legislației, pentru a sancționa șoferii care încalcă restricțiile de circulație pe drumurile închise temporar din cauza acumulărilor de zăpadă, arborilor căzuți sau transporturilor agabaritice.

SHARE

Guvernul propune amendarea legislației, pentru a sancționa șoferii care încalcă restricțiile de circulație pe drumurile închise temporar din cauza acumulărilor de zăpadă, arborilor căzuți sau transporturilor agabaritice.

Aceștia vor fi obligați să suporte cheltuielile pentru intervențiile cauzate de nerespectarea restricțiilor rutiere.

De asemenea, contravenienții vor plăti și pagubele produse în caz de accident, scrie avocatnet.ro.

Executivul vizează modificarea legislației referitoare la regimul drumurilor (OG 43/1997) pentru a descuraja șoferilor care ignoră restricțiile de trafic pe drumurile închise temporar

Își asumă riscul 

Un proiect de ordonanță aflat în dezbatere publică va modifica prevederile referitoare la responsabilitatea celor care vor intra cu autoturismele pe drumurile pe care autoritățile restricționează circulația, în situații cum ar fi căderile de zăpadă, surpări, căderi de arbori sau în cazul în care pe respectivele drumuri circulă utilaje agabaritice.

Astfel, șoferii care ignoră aceste interdicții și rămân blocați sau produc accidente pe un drum cu restricții vor fi nevoiți să acopere cheltuielile ocazionate de deplasare echipelor de intervenție trimise să îi asiste.

Citește și: VIDEO Polițiștii se plâng că au „autospeciale cu motor de drujbă”. Un Passat trece pe roșu și fuge

În nota de fundamentare a ordonanței se arată că "trebuie precizat că propunerea nu vizează în mod deosebit încasarea unor sume de la utilizatori, dar se intenționează descurajarea utilizatorilor care produc aceste evenimente.

Totodată, prin recuperarea costurilor la intervenție se vizează reducerea unor cheltuieli care nu se regăsesc în activitatea principală de întreținere și reparații sau în administrarea și exploatarea drumurilor de interes național"

Buni de plată

Documentul face referire și la intenția de a limita situațiile în care viața echipajelor echipelor de intervenție este pusă în pericol în cadrul operațiunilor desfășurate ca urmare a faptului că unii șoferi au ales să nu țină cont de interdicțiile de circulație pe anumite sectoare de drum. 

Conducătorii auto care intră pe drumuri restricționate și provoacă accidente soldate cu pagube materiale vor fi nevoiți (ei sau asiguratorul lor) să achite contravaloarea devizului acestora, în termen de 15 zile de la primirea procesului verbal aferent.

Citește și: FOTO Un tânăr de 18 ani a crezut că s-a născut „pilot”. Prins de radar cu 169 km/h în localitate

Șoferii vor avea aceeași responsabilitate inclusiv dacă vor cauza un accident pe un drum înzăpezit pe care au circulat fără să fi respectat obligația de a dota mașina cu anvelope de iarnă.

Proiectul de ordonanță conține și o prevedere referitoare la materialul lemnos rezultat în urma degajării drumurilor de arbori căzuți: "masa lemnoasă rezultată din extragere de pe partea carosabilă se depozitează de administratorul drumului într-un spațiu propriu, în siguranță, iar în cazul în care nu este revendicată în termen de 3 zile calendaristice de la înștiințarea deținătorului/administratorului terenului/zonei forestiere, poate fi valorificată de către administratorul drumului, fără vreo autorizare sau aprobare în acest sens".

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te