Șoferii, ochii din trafic ai polițiștilor. Cum îi vor vâna în trafic pe cei care încalcă legea? Cum s-a ajuns aici și cum este acest lucru încurajat de autorități?
Șoferii, ochii din trafic ai polițiștilor
Şoferii ar putea deveni, în curând, ochii din trafic ai poliţiştilor de la rutieră. Guvernul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă prin care participanţii la trafic sunt încurajaţi să sesizeze indisciplina de pe şosele.
Citește și: VIDEO Controversat: Un șofer, sancționat din elicopterul poliției pentru depășirea liniei continue
Cu alte cuvinte, şoferii, ar urma să trimită poliţiei rutiere imagini cu alţi şoferi care încalcă regulile de circulaţie, iar agenţii să taie amenzi, potrivit Observator.
Cei care au surprins în trafic şoferi care sunt agresivi sau încalcă reguli de circulaţie şi au dovezi în acest sens, îi pot ajuta pe oamenii legii să aplice amenzi.
În sesizare trebuie să completeze numele complet, CNP-ul şi numărul de telefon, şi mai mult decât atât, trebuie să completeze o declaraţie pe proprie răspundere care să ateste că filmuleţele pe care le trimit nu sunt trucate.
Citește și: FOTO O șoferiță româncă de 35 de ani face furori. Se îmbracă stil Barbie și conduce un TIR roz
De asemenea, vor trebui să spună ce s-a întâmplat în trafic, precum ora, data şi locul exact. Poliţiştii vor avea obligaţia să păstreze confidenţialitatea datelor celor care trimit astfel de sesizări. Deci acestea nu se pot depune sub protecţia anonimatului. Pentru ca ordonanţa să intre în vigoare trebuie să fie adoptată de Executiv şi publicată apoi în Monitorul Oficial.