În România, Spania, Italia, Grecia, Polonia şi Ungaria, cetăţenii sunt mai îngrijoraţi de nivelul ridicat al emigraţiei decât de cel al imigraţiei.
Dintre români, 55% sunt mai îngrijoraţi de numărul mare de persoane care părăsesc ţara decât de imigranţi, iar 34% consideră că cetăţenii nu ar trebui să aibă voie să părăsească ţara pentru o perioadă lungă de timp.
Protejarea mediului înconjurător ar trebui să fie o prioritate chiar dacă afectează creşterea economică, consideră 64% dintre români. Ţările care sunt îngrijorate mai mult de emigraţie au fost martorele unor scăderi puternice ale populaţiei. În România, populaţia a scăzut cu 10% în ultimii 10 ani, majoritatea celor care au părăsit ţara fiind tineri care s-au mutat pentru a lucra în vestul Europei.
Totuşi, în ţările nordice şi vestice, oamenii sunt mai îngrijoraţi de imigraţie decât de emigraţie. Sondajul a fost efectuat pentru a stabili care sunt cele mai importante probleme pentru cetăţenii europeni înaintea alegerilor europarlamentare din mai. Au participat la sondaj 50.000 de persoane din 14 ţări, care vor ocupa 80% din locurile Parlamentului European.
Sondajul arată că europenii sunt îngrijoraţi de diferite aspecte, nu doar de imigraţie, deşi acesta a fost subiectul care a dominat politica europeană în ultimii cinci ani. Corupţia, naţionalismul, terorismul şi schimbările climatice sunt printre subiectele cele mai importante pentru europeni, arată news.ro
Dintre respondenţi, în total 20% sunt mai îngrijoraţi de emigraţie, iar 32% sunt îngrijoraţi de situaţia imigraţiei. Sondajul a fost efectuat de YouGov.
În unele ţări, frica de emigraţie este atât de mare încât un număr mare de respondenţi consideră că compatrioţii lor nu ar trebui să aibă voie să părăsească ţara pentru perioade lungi de timp. Peste jumătate din respondenţii din Italia, Grecia şi Spania sunt de acord cu această afirmaţie. „Alegerile europarlamentare au fost prezentate ca o bătălie pentru inima Europei”, a afirmat Mark Leonard, directorul ECFR, adăugând că naţionaliştii încearcă să transforme alegerile într-un referendum privind imigraţia.
„Rezultatele acestui sondaj ar trebui să dea motive de optimism pro-europenilor şi arată că voturile încă pot fi câştigate privind probleme importante precum schimbările climatice, sistemul de sănătate, problemele din piaţa imobiliară şi standardele de viaţă. Ei ar face o greşeală dacă acceptă portretizarea alegerilor ca fiind câştigate sau pierdute pe subiectul imigraţiei”, a precizat el. Sondajul a relevat că radicalizarea islamică este cea mai mare îngrijorare a europenilor – unul din cinci europeni consideră acest lucru ca fiind o problemă majoră. Îngrijorările în acest sens sunt mult mai ridicate în ţări precum Belgia, Franţa sau Olanda faţă de estul Europei.
În aproape toate ţările, majoritatea persoanelor sunt de acord că mediul ar trebui să fie o prioritate chiar dacă afectează creşterea economică.
În Ungaria, Italia, Polonia, Spania, Grecia şi Slovacia, peste 50% dintre persoanele intervievate consideră corupţia ca fiind o problemă majoră.