Ultima victimă a consumului de șoricioaică și cristal în Arad a fost un bărbat. Acesta a fost atacat recent, într-o casă de care avea grijă, de trei oameni ai străzii pe care îi cunoștea, aflați sub influența unor substanțe halucinogene.
Victima a ajuns la spital, înjunghiată în zona inimii. A fost imediat operată.
„Am auzit zgomot, m-am ridicat din pat și m-a dus spre ușă. Atunci i-am văzut venind spre mine. Au început să mă înjure. Am sărit spre telefon, dar m-au prins de mâini. Din sertarul unei mese unul dintre ei a scos un cuțit și m-a întrebat: «Vrei să vezi că te omor cu cuțitul?». I-am spus că nu îl cred. Am crezut că se joacă, iar în momentul următor a dat cu cuțitul. Mi-au luat 30 de lei, ultimii mei bănuți, și telefonul mobil. Apoi au început să bea și m-au întrebat dacă nu vreau să fumez cu ei, adică să mă droghez. Aveau o țiplă cu un fel de iarbă mărunțită. După ce au plecat, am luat o mătură, de care m-am sprijinit, și m-am dus până la vecina, plin de sânge, să anunț ambulanța”, a povestit Atilla Ivan, bărbatul înjunghiat, relatează aradon.ro.
În luna august 2022, un student marocan a fost omorât de alți doi studenți, aflați și ei sub influența drogului cristal. La scurt timp, un adolescent și-a rănit grav fratele, tot după consumul aceluiași drog.
În luna octombrie 2021, o fetiță de nici 5 ani a fost omorâtă și incendiată de tatăl vitreg, un tânăr de 21 de ani, aflat sub influența drogurilor în momentul comiterii crimei. În aceeași lună, un tânăr, drogat și el, și-a înjunghiat în gât tatăl vitreg.
Șoricioaica și cristalul dau rapid dependență și creează și stări de extremă agresivitate
Aceste două tipuri de droguri, șoricioaica și cristalul, la îndemâna tinerilor dau rapid dependență, dar creează și stări de extremă agresivitate. Consumatorii au nevoie de țigări cu cannabis ca să se poată liniști după ce iau șoricioaică sau cristal. „Consumul unor astfel de substanțe are un efect excitant și duce la stări de cele mai multe ori de neliniște, insomnie, o capacitate de judecată afectată, unde pot apărea halucinații, iar la unele persoane poate surveni o psihoză paranoidă, care duce la accese de violență extremă, ceea ce îl fac pe consumator să aleagă soluții periculoase”, punctează Alis Chivu, psiholog.
Pe de altă parte, anchetatorii arădeni spun că întâmpină greutăți atunci când vine vorba despre audierea celor care comit astfel de infracțiuni și se află sub influența acestor substanțe psihoactive.
Procurorul criminalist Pavel Palcu spune că ancheta în cazul bărbatului înjunghiat în zona inimii a decurs greoi în ceea ce privește audierea celor trei bărbați, care se aflau sub influența drogurilor: „Ancheta decurge foarte greu, chiar dacă ne-am sesizat la ora 16:00 cu privire la săvârșirea faptei, până la 03:00 noaptea nu am putut comunica, nici noi și nici avocații cu ei”.
Droguri, la colțul străzii, la prețuri accesibile
Din păcate, aceste droguri se vând la colț de stradă, iar prețul este accesibil tinerilor.
O doză de șoricioaică – care se vinde sub formă de țigară ce conține o combinație de substanță vegetală măcinată și otravă de șoareci – se vinde cu 10/20 de lei.
Cristalul este denumirea dată drogului amfetamină, însă în drogul cristal vândut printre oamenii străzii din Arad amfetamina este mult diluată, având o concentrație foarte scăzută. Un gram de amfetamină cu o puritate ridicată ajunge la 250 de lei pentru un gram.
Deținerea de șoricioaică în vederea consumului propriu nu este pedepsită de lege. Legea prevede tragerea la răspundere doar a celor care o comercializează, în speță cei care efectuează operațiuni cu substanțe psihoactive.