Potrivit publicației ReporterIS, unic asociat al IBC este Mariana Fenechiu, soția lui Relu Fenechiu, fost lider PNL, fost ministru al Transporturilor.
Finanțarea este asigurată de Ministerul Mediului, prin Administrația Fondului pentru Mediu. Ministerul este condus de liberalul Costel Alexe, căruia Relu Fenechiu îi sprijină candidatura la șefia Consiliului Județean Iași, în calitate de „mentor politic”.
Suma totală a programului se ridică la 80 milioane de euro pentru aproximativ 700 de localități.
„Familia Fenechiu are deja 10% din primăriile ce ar putea fi eligibile pe lista lui de așteptare, chiar înainte ca programul să înceapă propriu-zis. Regula este: primul venit, primul servit”, punctează ReporterIS.
Soția lui Relu Fenechiu a fost cântăreață de muzică populară înainte de a administra Integra Business Consulting. Cifrele de afaceri din ultimii ani sunt extrem de modeste. Consultanța pentru LED-uri înseamnă venituri de 10 ori mai mari decât în ultimii ani.
Jurnaliștii au descoperit și două cazuri flagrante: Primăria Vânători (Galați) și Tătăruși (Iași) au atribuit contractele de consultanță cu firma Marianei Fenechiu pe 11 martie, respectiv 2 aprilie 2020, înainte ca Ministerul Mediului să lanseze în spațiul public, oficial, pe 8 aprilie, acest program.