Agenții Londrei investighează o posibilă scăpare a virusului de la Institutul de Virologie Wuhan, Beijingul insistând cu furie că nu a fost sursa virusului care a cauzat mai mult de 3,5 milioane de decese.
Această investigație vine pe fondul controversei în creștere cu privire la presupusa intimidare a oamenilor de știință care doreau o investigație asupra teoriei scurgerii virusului din acest laborator, scrie The Times.
Citește și: Biden cere servicilor secrete un raport lămuritor despre originea Covid în 90 de zile
Inițial, agențiile britanice considerau că sunt șanse mici ca acest virus să provină de la laboratorul din Wuhan.
Spionii britanici caută surse în Wuhan
Cercetările asupra institutului din Wuhan au urmat apariției unor noi informații despre trei cercetători de la institut care s-au îmbolnăvit în noiembrie 2019 - momentul în care se crede că coronavirusul a apărut pentru prima oară - și au fost tratați la spital.
Săptămâna trecută, Joe Biden a ordonat agențiilor americane de informații să investigheze teoria scurgerilor - și alte posibile surse ale virusului - și să îi raporteze în termen de 90 de zile. Serviciile britanice lucrează alături de americani.
Surse diplomatice americane au declarat că există îngrijorări că, dacă originea nu ar putea fi determinată, acest lucru s-ar putea întâmpla din nou, arată The Times.
Însă este foarte greu să obții surse de informații în Wuhan, iar britanicii speră să obțină informații prin intermediul “dark web“ de la cercetători anonimi, explică publicația britanică.
Citește și: Chinezii vorbesc despre istoria întunecată a serviciilor secrete americane în loc să dea explicații