Fondurile astfel obținute vor fi folosite pentru achiziționarea de materiale de protecție pentru cadrele medicale de la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Maria Sklodowska Curie” din București.
Campania „Campionii Strâng Rândurile”, probabil cea mai mare campanie umanitară a sportului românesc, este inițiată de Asociația Junior Sport și organizată de Asociația de Medicină pentru Sănătate Publică.
În zilele următoare, personalități importante ale sportului românesc vor dona obiecte cu valoare sentimentală, precum echipamente sportive folosite în competiții importante, medalii, cupe, diplome etc., pentru care oricine va putea licita. Licitația, la care va putea participa oricine, va avea loc online, pe pagina de eveniment „Campionii strâng rândurile” – campanie umanitară.
Timp de o săptămână, fanii vor avea posibilitatea să liciteze, prin comentarii, suma pe care o donează. La finalul săptămânii de licitație, persoana care va oferi mai mulți bani, va intra în posesia obiectului licitat - după ce va dona suma respectivă în contul destinat fondurilor pentru Spitalul Marie Curie.
„Am intrat cu foarte mare drag în proiectul Campionii strâng rândurile. Cred că este foarte important pentru toți să fim cât mai uniți în această perioadă.
De această dată, încercăm să strângem fonduri pentru Spitalul Marie Curie”, a declarat Mihai Leu, fostul campion mondial la box și campion național la raliuri, care deja a intrat în licitație cu o cămașă de raliu care îi poartă autograful.
În campanie a intrat și Alina Vuc – nr. 1 în lume la lupte libere și calificată la JO de la Tokyo, care oferă echipamentul cu care a participat la JO de la Rio, Norris Măgeanu - Federația Română de Automobilism Sportiv, care a scos la licitație tricoul official al Raliului Argeșului 2010, ce poartă semnăturile lui Mihai Leu, Titi Aur, Vali Porcișteanu etc., Cosmin Gîrleanu, unicul, până acum boxer român calificat la JO de la Tokyo, care oferă medalia obținută prin câștigarea Titlului Național de Seniori de anul acesta, un tricou și o pereche de mănuși, Bogdan Constantin Matei - senator și fost ministru al Tineretului și Sportului, care a intrat în licitație cu o cupă primită de la pilotul de raliuri Simone Tempestini.
La rândul lor, și-au anunțat participarea la campania “Campionii strâng rândurile” și alți mari campioni ai României precum Valeria van Groningen Răcilă, Laura Cârlescu Badea, Alexandru Ballai, Simone Tempestini, Alexandra Dulgheru, Ghiță Nicolae, Viorel Ganea, Luigino Pellegrini.
De asemenea, participă personalități sportive precum Mihai Covaliu – președintele Comitetului Olimpic si Sportiv Român,
În campanie s-au alăturat și președinți de federații precum: Camelia Potec - Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, , Răzvan Pîrcălabu – Federația Română de Lupte, Cristi Romanescu - Federația Română de Tenis de Masă, Alin Petrache - Federația Română de Rugby, , Irina Deleanu - Federatia Română de Gimnastică Ritmică, Alexandru Dedu - Federația Română de Handbal, Vasile Cîtea - Federația Română de Box, Horia Păun - Federația Română de Baschet, Florin Florea - Federația Română de Atletism, Norris Măgeanu - Federația Română de Automobilism Sportiv, Eduard Novak - Federația Română de Ciclism, Gabriel Toncean - Federația Română de Culturism și Fitness, Nicu Dobre - Federatia Română De Oină, Gheorghe Vișan - Federația Română de Volei, Elisabeta Lipă - Federația Română de Canotaj, Amatto Zaharia - Federația Română de Kempo, Șerban Valeca - Federația Română de Karate Tradițional, Viorel Gasca - Federația Română de SAMBO, Vasile Gliga - Federația Română de Dans Sportiv, Lucia Mihalache - Federația Română de Tir Sportiv, Marilena Mladin – Federația Ecvestră Română.
Un susținător al proiectului este și Doru Soter, fiul Iolandadei Balaș Soter, marea doamnă a atletismului românesc, și președinte al Fundației Atletismului Românesc. Campania va dura până în luna iunie, cu posibilitate de prelungire, dacă situația o va impune.
Inițiatorul acestei campanii, Asociația Junior Sport, derulează, de aproape 9 ani, proiectul NĂSCUT PENTRU SPORT - cel mai complex proiect de educație și cultură sportivă din România, desfășurat printr-o suită de evenimente & campanii și prin editatea Revistei Născut pentru Sport (care este distribuită gratuit, în școli, elevilor).
Organizatorul acestei campanii, Asociația de Medicină pentru Sănătate Publică, derulează, de 7 ani, în Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Maria Sklodowska Curie”, un amplu proiect numit VOLUNTAR ÎN SPITAL, manifestat printr-o serie de acţiuni menite să susțină copiii suferinzi, familiile acestora, dar şi personalul spitalului.