Una dintre cele mai mari campioane ale României, care a adus prima medalie olimpică de aur pentru țara noastră, a fost inspirată, în copilărie, de cărțile lui Alexandre Dumas.
Doina Badea una din cele mai frumoase și profunde voci ale muzicii românești, avea să moară la cutremurul din 1977, alături de soț și de cei doi copii. Avea doar 37 de ani.
Comisarul șef Robert Badea va fi judecat sub control judiciar, alături de un alt inculpat din dosar, în timp ce restul membrilor grupării rămân în arest. Conform procurorilor DIICOT, ex-polițistul ajunsese mâna dreaptă a temutului Marian Bejan, care ar fi ordonat inclusiv crime.
Ovidiu Nunucă, zis și Stângă a fost prins la furat imediat după ce reușise să-i convingă pe judecători să-l pună în libertate. El este liderul unui grup de escroci care a reușit să înșele zeci de pensionari.
Mircea Badea a anunțat că se solidarizează cu Diana Șoșoacă. Senatoarea a fost dată afară din partidul AUR. „Mie îmi place foarte mult de doamna Șoșoacă – Je suis Șoșoacă! Deci, o susțin! Eu sunt și eu un fel de Șoșoacă al Antenei 3", a spus Badea.