Alegeri prezidențiale LIVE

Rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,95 %
Elena Lasconi 19,17 %
99,99 %
Marcel Ciolacu 19,15 %
George Simion 13,87 %
Click aici pentru rezultate complete

Starea de alertă: Senatul a votat proiectul de lege al Guvernului, după ce l-a „căsăpit” în comisii

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 12.05.2020 - 21:10

Senatul a votat, marți seară, proiectul de lege trimis de Guvern pentru starea de alertă, după ce PSD l-a modificat masiv în comisiile parlamentare. Miercuri, proiectul va fi votat în Camera Deputaților, ca for decizional.

SHARE

UPDATE ora 21:00 Proiectul de lege privind starea de alertă a trecut de Senat cu 111 voturi, 8 împotrivă și 15 abțineri. Camera Deputaților este for decizional și va supune proiectul la vot miercuri. Proiectul a fost votat inclusiv de senatorii liberali.

Cu toată această procedură de urgență, rămân câteva zile, între trecerea de la starea de urgență, care expiră vineri, și starea de alertă, care nu vor putea fi acoperite din punct de vedere legislativ, pentru că noua lege nu va putea intra imediat în vigoare, a atras atenția Robert Cazanciuc, care a criticat Guvernul pentru „incompetență”. 

„Singurul lucru de care s-a preocupat Guvernul a fost de a-şi crea condiţiile pentru a continua ceea ce au făcut în perioada de stare de urgenţă: achiziţii publice fără transparenţă, numirea oamenilor de partid în funcţii fără pregătirea necesară şi, mai ales, fără concurs, cel mai grav este că nici astăzi reprezentanţii Guvernului nu sunt în stare să ofere populaţiei şi Parlamentului date certe pe baza cărora au propus aceste măsuri”, a acuzat Cazanciuc.

El s-a arătat deranjat de faptul că Guvernul nu a prezentat situația exactă care să arate dacă este justificată starea de alertă. Sunt două întrebări la care Guvernul nu a răspuns: „Câți români - nu câte teste au fost făcute - au fost testați?” și „Care este gradul de infectare al populației?” - a arătat Cazanciuc.

Proiectul referitor la starea de alertă a suferit modificări radicale în Comisia juridică. Astfel, senatorii au introdus în lege obligativitatea ca instaurarea stării de alertă să fi aprobată și de Parlament. Ministrul Sănătății nu mai poate demite șefii de spitale, iar pe perioada stării de alertă nu se mai pot face achiziții publice prin negociere directă, fără publicarea prealabilă a anunțului.

Robert Cazanciuc a spus că Parlamentul a dat dovadă de responsabilitate votând în procedură de urgenţă proiectul de lege privind situaţia de alertă, cu toate că rămân trei zile în care românilor nu li se va aplica nicio reglementare.

Reacția lui vine după ce preşedintele Klaus Iohannis a cerut insistent marţi Parlamentului să decidă cu „maximă celeritate” asupra proiectului de lege propus de Guvern.

Proiectul de lege al Guvernului cuprinde măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în situaţia de alertă.

„Am văzut puţin mai devreme declaraţia preşedintelui Iohannis, dar, din păcate, nu am văzut nicio vorbă despre ce se întâmplă cu cele trei zile în care, practic, românii nu vor avea niciun fel de reglementare. Am auzit însă încă o dată un apel al preşedintelui Iohannis către Parlament la responsabilitate.

Parlamentul României, ca de obicei, a fost responsabil, va vota astăzi în scurt timp în Senat proiectul de lege, vom trimite astăzi către Cameră, Camera Deputaţilor se va mobiliza mâine pentru un vot în procedură de urgenţă şi îl vom trimite în procedura de promulgare.

Dar, cu toate aceste eforturi ale parlamentarilor, rămân în continuare trei zile până la momentul la care orice formă de modificare va fi în Monitorul Oficial cu efecte depline”, a declarat Robert Cazanciuc.

Întrebat ce soluții vede pentru acoperirea celor trei zile în care teoretic se revine la starea de normalitate, de dinaintea stării de urgență, adică fără niciun fel de restricții, Cazanciuc, care are pregătire juridică și a fost ministru al justiției, a menționat posibilitatea ca președintele să prelungească starea de urgență cu încă trei zile. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te