Tanczos Barna: Azi dimineață m-am întâlnit cu un urs care nu se speria nici de mașini, nici de om

DE Daniel Toșa | Actualizat: 05.07.2021 - 22:55
Tanczos Barna Azi dimineață m-am întâlnit cu un urs care nu se speria nici de mașini nici de om/FOTO:

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, a văzut un urs în localitatea Bixad, în timp ce se afla în maşină, în drum spre Bucureşti, potrivit unei postări pe propria pagină de Facebook.

SHARE

"Azi dimineaţă, în drum spre Bucureşti, m-am întâlnit cu acest urs în localitatea Bixad, Covasna. Nu s-a speriat de maşini şi nici de oamenii trecători. Conform proiectului de ordonanţă şi a procedurilor aferente, dacă 'animalul a fost observat ocazional în intravilan' sau 'animalul nu se retrage la observarea oamenilor', acest eveniment va putea fi clasificat cu risc redus şi se va putea interveni pe baza procedurii de intervenţie: prin 'îndepărtarea prin alungare' din intravilanul localităţii", a notat el.

Ulterior, într-o intervenţie la Digi 24, şeful de la Mediu a precizat că era în maşină când a văzut ursul.

"Nu este pentru prima dată când văd în libertate un exemplar de urs, de la o distanţă mai mică sau mai mare. Mi s-a întâmplat de foarte multe ori, vin dintr-o zonă unde din păcate acest lucru se generalizează şi este un fenomen din ce în ce mai apăsător. În dimineaţa asta am văzut un exemplar mic, nu foarte mare, un exemplar care era pe acea porţiune de câmp, o zonă cosită acum câteva săptămâni şi care pur şi simplu nu a băgat în seamă nici maşinile, nici trecătorii, nici persoanele care au coborât din maşini să vadă şi ei un urs în libertate. (Eu am făcut poza - n. r.) din maşină, n-am coborât", a spus acesta.

CITEȘTE ȘI: Marea Neagră are gaze. Degeaba. Resursele, greu de extras din cauza politicii și a costurilor

Ministrul Mediului a subliniat că proiectul de Lege privind gestionarea urşilor, aflat pe circuitul de avizare, va avea prevederi clare despre modul de reacţie a autorităţilor în funcţie de riscul prezentat de fiecare urs.

CITEȘTE ȘI: Velea, atac la Măruță: A vorbit urât de nevasta mea, de Antonia. În 2012, m-a jignit și l-am înjurat

"În asemenea situaţii, încadrarea riscului se va face conform proiectelor de acte normative pe care le pregătim, în funcţie de cum se manifestă acel exemplar şi cum reacţionează. (...) Ordonanţa de urgenţă va reglementa modul în care se încadrează fiecare eveniment în categoria de risc - mic, mediu sau mare. Acolo unde riscul este mare, intervenţiile vor fi de capturare, de tranchilizare, de relocare sau chiar, în cazul în care ursul atacă oamenii, să intervenim prin eliminare. Este foarte importantă această gradualitate, astfel încât fiecare situaţie să fie încadrată corespunzător şi să nu se intervină cu tranchilizare sau cu eliminare în cazul exemplarelor care sunt trecător sau ocazional în zona locuită", a explicat Barna Tanczos, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te