Tragedie pe o șosea din România. Un șofer a murit nevinovat după ce a oprit să ofere prioritate. Ce a urmat și cine se face vinovat de moartea lui?
Tragedie pe o șosea din România. Un șofer a murit nevinovat după ce a oprit să ofere prioritate
Un grav accident în care au fost implicate două autoturisme şi un TIR a avut loc aseară pe DN6, la ieșirea spre localitatea Topleț, în judeţul Mehedinţi. Unul dintre şoferi a decedat în urma impactului.
Se pare că unul dintre conducătorii auto a oprit ca să acorde prioritate autotrenului care venea de pe contrasens, în timp ce un alt şofer în vârstă de 48 de ani l-a lovit din spate, proiectându-l în TIR.
„La locul evenimentului, au fost mobilizate de urgență, o autospecială stingere cu modul de descărcare, o ambulanță SMURD, dar și o ambulanță SAJ. Cu ajutorul accesoriilor din dotare, pompierii au extras persoana încarcerată, un bărbat, care din nefericire, în ciuda eforturilor efectuate de echipajele medicale, a fost declarat decedat de către medicul SAJ. Echipajele medicale au acordat îngrijiri medicale și șoferului autotrenului, care a refuzat transportul la spital. A treia persoană implicată în accident nu a necesitat îngrijiri medicale. Pompierii militari au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului", a transmis ISU Mehedinţi.
În urma testării cu aparatul etilotest a reieşit că bărbatul care a provocat accidentul avea o alcoolemie de 0.71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţia a deschis acum un dosar penal pentru ucidere din culpă.