Tudorel Urian: PSD se pregătește pentru războiul civil?

DE Marginalia | 31.03.2019 - 11:38

PSD a dus România într-un punct fără întoarcere.

SHARE

Ea arată în acest moment precum casele de patrimoniu lăsate de proprietari să ajungă în colaps pentru a fi demolate (păcălind legea care le proteja) și a face loc unor odioase  (arhitectural) investiții lucrative. Să ne imaginăm castelul Peleș, căruia i-ar fi fost scos acoperișul, sparte ferestrele, găuriți pereții, ars parchetul ș.a.m.d.

Cum a fost posibil ca în numai câțiva ani un stat membru al NATO și al UE să ajungă în asemenea paragină se poate reconstitui pas cu pas. În primul rând i-au fost tăiate toate sistemele de siguranță. Prima grijă a PSD din momentul preluării guvernării a fost să li se acorde privilegii inimaginabile cu un mandat înainte, tuturor celor care trebuiau să vegheze la buna funcționare a statului.

De la președintele țării, la membrii parlamentului, ai guvernului, funcționari din aparatele respectivelor instituții, magistrați, comandanți ai forțelor de ordine, toți s-au trezit peste noapte cu salarii triplate, pensii speciale, posibilitatea de a cumula salarii și pensii menite să ducă la un standard de viață sfidător pentru o țară ca România și la determinarea lor de a a-și concentra toate energiile penru menținerea acestui standard de viață, în condițiile în care (mai ales pe partea puterii), orice pas greșit ar fi putut duce la pierderea lui.

Apoi au încercat să populeze instituțiile cheie, cu rol esențial în cenzurarea unor abuzuri legislative, cu oameni dependenți în totalitate de puterea politică, care să aplice cu ochii închiși și cu exces de zel tot ce li se cerea, chiar în cazuri de ilegalitate flagrantă (Valer Dorneanu în fruntea CCR și recomandările care excedau competențele Curții, Victor Ciorbea și refuzul de a sesiza CCR pe OUG care s-au dovedit neconstituționale, Adina Florea și excesele de zel duse până la absurd – dosarele penale deschise lui Frans Timmermans și Vera Jourova -, șefii jandarmeriei și abuzurile din 10 august 2018, Tudorel Toader și ticăloșiile legislative care au bulversat complet sistemul de justiție, șefii de ONG-uri fantome, menite să dubleze adevăratele ONG-uri și să asigure puterii sprijinul „societății civile”). 

Citește comentariul integral al lui Tudorel Urian pe platforma Marginalia

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te