„Agresivitatea Rusiei a crescut considerabil în aceste ultime săptămâni”, acuză într-o conferinţă de presă ministrul ucrainean de Externe.
În acest context, Kievul a negociat cu Occidentul „încheierea unor acorduri privind livrări suplimentare de armament defensiv” Ucrainei, anunţă el, fără să ofere detalii în acest sens.
Ucrainenii şi aliaţii lor americani şi europeni sunt pe cale „să dezvolte un complex de măsuri în vederea reţinerii Rusiei”, anunţă Kuleba.
Citește și: Angajata DSP Bihor și femeia de serviciu furnizau „clienți" pentru vaccinări la chiuvetă la Petea
Este vorba despre „presiuni politice şi diplomatice, despre costuri dureroase economic în cazul unei lărgiri a agresiunii ruse” şi despre o „consolidare a capacităţii de apărare a forţelor armate ucrainene”.
Negocieri ale diplomaţiei ucrainene la Washington şi Bruxelles, săptămâna trecută, au dat „rezultatele necesare”, dă asigurări Kuleba.
Statele Unite, NATO, Uniunea Europeană (UE) şi multe alte capitale occidentale şi-au exprimat în ultimele săptămâni îngrijorarea puternică faţă de noi mişcări de trupe ruseşti în jurul Ucrainei.
Premierul britanic Boris Johnson a avertizat miercuri Moscova împotriva „greşelii tragice” pe care ar constitui-o un „aventurism militar” la frontierele Ucrainei şi Poloniei, al cărui cost „va fi enorm”.
Citește și: Richard, asasinul lui Emi Pian, și frații Ciprian și Grațian Pian, cât pe ce să scape din arest
Situaţia în regiune s-a tensionat după anexarea de către Rusia, în 2014, a Peninsulei ucrainene Crimeea.
De peste şapte ani, Ucrana se află în război cu separatişti proruşi regiunea Donbas (est), de susţinerea militară a cărora acuză Moscova.
Occidentul, care se teme de o escladare pe teren, a ezitat mult timp să vândă armament Kievului.
Ucrainenii au reuşit să-şi procure anumite sisteme defensve, şi anume sistemul american de rachetă antitanc de tip Javelin.
Polonia se confruntă, la rândul său, cu un aflux de migranţi la frontiera cu Belarusul.
Varşovia a acuzat Rusia - fără să prezinte probe în acest sens - că este comanditarul crizei migraţiei, pe fondul unor tensiuni ruso-occidentale. Moscova respinge aceste acuzaţii.