Statele Unite, care a înfuriat UE cu tacticile agresive în cursa pentru procurarea vaccinurilor împotriva Covid-19, trebuie să emită o aprobare similară pentru medicament, realizat de compania farmaceutică Gilead.
Cererea pentru Remdesivir a crescut în timp ce în acest moment nu există tratamente aprobate sau vaccinuri împotriva Covid-19. ”S-ar putea ca o autorizaţie condiţionată de punere pe piaţă să fie emisă în zilele următoare”, a declarat Guido Rasi cu prilejul unei audieri în Parlamentul European de la Bruxelles.
O autorizație condiționată de către UE permite medicamentului să fie vândut pentru un an în blocul comunitar, înainte să fie disponibile toate datele necesare cu privire la eficacitatea și efectele sale secundare.
Agenţia Europeană a Medicamentului a recomandat deja uzul compasional al Remdesivir, care permite administrarea acestuia înainte de autorizarea sa oficială.