UE împrumută gaz Transnistriei. Cum a ajuns regiunea să ceară „gaz pe datorie”?

DE Alexandra Lupascu | 27.01.2025 - 17:14
UE împrumută gaz Transnistriei. Cum a ajuns regiunea să ceară „gaz pe datorie”? Foto:  Foto: Facebook/Dorin Recean
UE împrumută gaz Transnistriei. Cum a ajuns regiunea să ceară „gaz pe datorie”? Foto: Foto: Facebook/Dorin Recean

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă că "Uniunea Europeană salvează din nou Republica Moldova", acordându-i un pachet de sprijin care cuprinde inclusiv o soluţie pentru criza gazelor din Transnistria.

SHARE

Pachetul de sprijin din partea Uniunii Europene are trei componente, iar "componenta imediată" prevede aprobarea unui "împrumut" de gaze pentru Transnistria.

Este vorba de 3 milioane de metri cubi de gaz, care vor fi destinaţi Transnistriei, pentru a menţine presiunea în sistemul de gaze naturale din regiune. "Acest lucru ne va un răgaz de până la 31 ianuarie 2025", a menţionat premier Dorin Recean.

Anterior, administraţia nerecunoscută de la Tiraspol anunţase că ar examina posibilitatea acordării a 3 milioane de metri cubi de gaz pentru regiune.

Potrivit Tiraspolului, Tiraspoltransgaz îşi asumă să returneze ulterior volumul de de gaz sau să îl achite. Cu alte cuvinte, ar fi vorba despre gaz "pe datorie", scrie NewsMaker.

UE împrumută gaz Transnistriei. Cum a ajuns regiunea să ceară „gaz pe datorie”?

O altă componentă a pachetului de ajutor din partea UE, a precizat premierul Recean, prevede că UE va oferi Chişinăului în perioada 1-10 februarie un grant de 30 milioane de euro ca să achiziţioneze volume de gaz, pentru a se produce curent electric la centrala de la Cuciurgan la "costuri anti-criză" şi să fie asigurat consumul pentru malul stâng al Nistrului. 

Citește și: Criza energetică din Moldova și Transnistria: cum afectează lipsa gazelor și importurile din România

"UE oferă un grant de 30 mln euro pentru ca să achiziţionăm volumele de gaze naturale pentru această perioadă, pentru a produce energie electrică pentru malul drept la costurile anti-criză şi să asigure şi consumul pentru malul stâng al Nistrului – de gaze naturale şi de producere a energiei electrice", a declarat Recean.

A treia componentă a pachetului se referă la un program de rezilienţă energetică pentru următorii doi ani. "Acest pachet are două componente de bază: 1. investiţiile necesare atât în producerea cât şi în distribuirea energiei electrice ca să ne asigurăm că avem energie electrică şi nu putem fi şantajaţi. 2.

Măsuri pentru reducerea tarifelor la energia electrică pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova. Acest program complet urmează să fie definitivat în următoarele săptămâni şi vom veni cu un anunţ public cu sume concrete, cum acesta se va desfăşura", a menţionat Recean.

Citește și: După ce a declanșat criza energetică, Rusia se arată acum dispusă să furnizeze gaze Transnistriei

Sprijin de la UE

Acest anunţ a intervenit în ziua în care, la Moscova, ambasadorul Republicii Moldova, Lilian Darii, a fost convocat la Ministerul de Externe pentru a i se transmite o notă de protest inclusiv în legătură cu nemulţumiri ale Rusiei faţă de criza gazelor din Transnistria. 

"Ambasadorului Republicii Moldova i-a fost transmisă, de asemenea, o notă de protest pentru că partea moldovenească a publicat o notă confidenţială a Ambasadei Rusiei la Chişinău, trimisă ca răspuns la o notă a Ministerului moldovean de Externe privind livrările de gaze.

Partea rusă consideră acest caz flagrant drept un alt pas neprietenos care subminează credibilitatea diplomaţiei moldoveneşti şi pune la îndoială fiabilitatea cooperării cu Chişinăul pe canale diplomatice", se arată într-un comunicat al MAE rus.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te