Un autobuz s-a răsturnat pe DN 19, în Bihor: opt persoane, în stare gravă, la spital

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 09.09.2021 - 18:25
Un autobuz s-a răsturnat pe DN 19, în Bihor: opt persoane, în stare gravă, la spital. / Foto: ISU Bihor
Un autobuz s-a răsturnat pe DN 19, în Bihor: opt persoane, în stare gravă, la spital. / Foto: ISU Bihor

Opt persoane au fost transportate la spital după ce un autobuz s-a răsturnat în șanț pe DN 19, în județul Bihor. Două dintre victime au suferit răni grave şi au fost preluate de elicopterele SMURD, o persoană fiind prinsă sub autobuz şi eliberată de echipele de intervenţie.

SHARE

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bihor, accident a fost anunţat în jurul orei 14.00. Acesta s-a produs între localităţile Valea lui Mihai şi Curtuişeni, fiind implicat un autobuz în care se aflau peste 20 de persoane.

Citește și: Cătălin Moroșanu, ”Moartea din Carpați”, a rămas din nou fără permis: 154 km/h pe E85

Ca urmare, a fost activat Planul roşu de intervenţie, care presupune suplimentarea resurselor la faţa locului în vederea optimizării misiunii de răspuns. Astfel, la locul accidentului au fost mobilizate operativ 9 echipaje ale SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) (patru echipaje de prim ajutor calificat ale SMURD, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, autospeciala SMURD de transport victime multiple, o autospecială SMURD cu medic şi două autospeciale ale SAJ), două autospeciale de descarcerare, două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi două elicoptere SMURD.

Citește și: Bianca Drăgușanu, urmărită cu drona, gazată și jefuită de zeci de mii de euro în vacanță la Monaco

"Echipajul de descarcerare a evacuat o persoană prinsă sub autobuz, iar personalul medical şi paramedical a evaluat victimele şi le-a acordat îngrijirile necesare. La ora 14.25 s-a dispus încetarea Planului roşu de intervenţie.

În urma evaluărilor medicale efectuate la faţa locului, accidentul s-a soldat cu 19 victime, din care 11, aflate în cod verde medical, au refuzat transportul la spital.

Două victime au suferit răni grave (cod roşu medical), acestea fiind transportate cu elicopterele SMURD la spital (una la UPU Oradea, iar cealaltă la UPU Cluj). Alte 6 victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Oradea: una aflată în cod galben medical, iar alte cinci victime rănite uşor (cod verde medical)", a transmis ISU Bihor.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te