VIDEO: Un camion militar care tracta un tun, rămas suspendat pe un pod din Dej

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 09.12.2019 - 14:44

Un camion militar care făcea parte dintr-un convoi a fost implicat, luni, într-un eveniment rutier și era să cadă de pe un pod la ieșirea din Dej. Camionul a rămas suspendat pe marginea unui pod, potrivit Mediafax.

SHARE

La accident au intervenit o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Cluj, potrivit unui comunicat al ISU Cluj.

„Am fost solicitați să intervenim cu o autospecială cu modul de descarcerare, alături de un echipaj SAJ, în urma unui eveniment rutier în care a fost implicat un ansamblu camion - atelaj militar, care s-a produs pe podul de la ieșirea din municipiul Dej spre Bistrița. A fost consultat un militar din camionul implicat în eveniment de către echipajul SAJ și a fost transportat pentru investigații suplimentare la spital”, se arată în comunicatul ISU Cluj.

Ofițerul de presă al Brigăzii 81 Mecanizată Bistrița, Andreea Mureșan, a declarat că la nivelul unității militare din Prundu Bârgăului s-a constituit o comisie administrativă care cercetează împrejurările în care s-a produs accidentul.

„La fața locului se află o autospecială pentru evacuarea tehnicii, cauza evenimentului rutier fiind investigată de poliție. Camionul militar aflat pe pod făcea parte dintr-un convoi care se deplasa într-o misiune de transport de la Prundu Bârgăului – Bistrița spre Turda”, a spus Mureșan.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te