Un candidat, forțat să urineze în sală la examenul pentru Școala de Subofițeri Jandarmi Petru Rareș

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 24.10.2021 - 17:23
Foto: Facebook
Foto: Facebook

Unul dintre participanţii la proba scrisă a examenului pentru Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi din Fălticeni a fost determinat să urineze într-o sticlă, din cauză că supraveghetorii nu i-au permis să meargă la toaletă, invocând regulamentul de desfăşurare a acestei probe.

SHARE

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Botoşani a dispus verificarea condiţiilor de desfăşurare a probei de evaluare a cunoştinţelor candidaţilor înscrişi la concursul de admitere la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi "Petru Rareş" Fălticeni, după ce unul dintre candidaţi a urinat în sala de examen, ca urmare a faptului că nu i s-a permis să meargă la toaletă în timpul examenului.

Citește și: Interlopii Mircea și Vali Nebunu au fugit din țară. Doar Vali a fost dat în urmărire internațională

Verificările au fost dispuse după ce în mass-media locală au apărut informaţii cu privire la faptul că unul dintre tinerii participanţi la proba scrisă a examenului pentru Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi, care s-a desfăşurat, sâmbătă, la Colegiul Naţional 'AT Laurian', a fost determinat să urineze într-o sticlă, din cauză că supraveghetorii nu i-au permis să meargă la grupul sanitar, invocând regulamentul de desfăşurare a acestei probe.

Citește și: Interlopul Cosmos Tănase, prins fără centură, a amenințat polițiștii că-i calcă cu mașina

"La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani vor fi verificate aspectele semnalate pe timpul desfăşurării probei de evaluare a cunoştinţelor candidaţilor în cadrul concursului de admitere la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi 'Petru Rareş' Fălticeni, sesiunea septembrie - octombrie 2021. Vom reveni cu precizările necesare în cel mai scurt timp posibil, conducerea inspectoratului fiind prima interesată de lămurirea aspectelor semnalate, conform prevederilor legale", a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Botoşani, Dan Izotov. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te