Un deces, în răstunarea unei cisterne cu etanol, chiar acum. Traficul este blocat, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol, înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil.
Din păcate, şoferul a fost declarat decedat, după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.
Un deces în răstunarea unei cisterne cu etanol, chiar acum
Pompierii au acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor şi curăţarea carosabilul de elementele rezultate în urma evenimentului rutier.
"Patru echipaje din cadrul ISU Vrancea intervin cu două autospeciale de intervenţie, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, la un eveniment rutier produs pe DN2 - E85, pe raza oraşului Mărăşeşti, în care a fost implicată o autocisternă, înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol.
Citeşte şi: Cum şi-au pierdut viaţa doi bărbaţi. Accident tragic pe drumul Cluj - Oradea
Conducătorul auto a fost descarcerat, din nefericire, echipajul SAJ prezent la faţa locului declarând decesul acestuia", a precizat ISU Vrancea, conform Digi24.
Foto: ISU Vrancea
La faţa locului sunt prezente şi două autospeciale ale SVSU Mărăşeşti, precum şi mai multe echipaje de poliţie şi ambulanţă.
Citeşte şi: Accident mortal între o mașină și un TIR. Doi bărbați si-au pierdut viața
Potrivit Centrului INFOTRAFIC al Poliţiei Române, circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind în creştere.
Pompierii acţionează pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor şi curăţarea carosabilul de elementele rezultate în urma evenimentului rutier, respectiv combustibil şi substanţă care s-au scurs din cisternă, pentru reluarea cât mai rapidă a traficului în zonă.