Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis duminică, procurorii au dispus, pe 6 septembrie, reţinerea a doi inculpaţi, unul având calitatea de agent de poliţie.
Ei sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, dare de mită şi introducerea de telefoane mobile în mod ilicit într-un centru de reţinere şi arestare preventivă, de către personalul centrelor de reţinere şi arestare preventivă.
Un deținut a vrut să evadeze cu ajutorul unui polițist. L-a mituit să poată scăpa de închisoare
În acelaşi dosar sunt continuate cercetările cu privire la alţi doi inculpaţi, aflaţi în stare de arest preventiv într-o altă cauză, pentru comiterea infracţiunilor de instigare la săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive, dare de mită, instigare la introducerea de telefoane mobile în mod ilicit într-un centru de reţinere şi arestare preventivă şi efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efect psihoactiv.
îEi sunt suspectaţi că, în perioada 2023 - mai 2024, au procurat, transportat, depozitat, manipulat şi distribuit substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive.
Citește și: Cel mai rapid furt? 25 milioane $, în 12 secunde. Ce au făcut doi frați, foști studenți la MIT
"Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada mai - septembrie 2024, unul dintre inculpaţi, aflat într-un centru de detenţie i-a dat agentului de poliţie, prin intermediul unui coinculpat (pe parcursul a trei întâlniri) sumele de 1.500 de euro, 5.000 lei şi 2.000 lei în schimbul cărora acesta din urmă i-a remis un telefon mobil cu cablu de date, un lacăt şi o pânză de bomfaier cu care intenţiona să creeze un spaţiu în care să ascundă telefonul mobil.
În acelaşi interval de timp, inculpatul aflat în stare de arest preventiv i-a promis inculpatului (agent de poliţie) contravaloarea unui apartament, pentru a-l ajuta să evadeze", se arată în comunicat.
Citește și: Culmea tupeului. Un român, arestat după ce i-a furat medaliile unui fost ministru al Apărării
În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă.
La propunerea procurorilor DIICOT, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a trei dintre inculpaţi şi măsura arestului la domiciliu faţă de un alt inculpat, pentru o perioadă de 30 de zile.