Alegeri prezidențiale LIVE

Rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,95 %
Elena Lasconi 19,17 %
99,99 %
Marcel Ciolacu 19,15 %
George Simion 13,87 %
Click aici pentru rezultate complete

Un extremist ungur a vorbit despre spânzurarea unei jurnaliste de la Radio Târgu Mureş

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 04.11.2022 - 12:56
Boroka Parászka, de la Radio Târgu Mureş- Foto: Facebook
Boroka Parászka, de la Radio Târgu Mureş- Foto: Facebook

Reprezentantul unui partid extremist din Ungaria - Patria Noastră – este acuzat că ar fi vorbit despre „spânzurarea” unei jurnaliste maghiare de la Radio Târgu Mureş, post public românesc care emite şi în limba maghiară.

SHARE

Mai exact, Barna Bartha, şeful cabinetului de politică naţională al formaţiunii Patria Noastră, a vorbit despre spânzurarea lui Boroka Parászka, de la Radio Târgu Mureş, în cadrul unei discuţii la Sfântu Gheorghe.

O înregistrare audio arată că numele jurnalistei este menţionat de două ori în acest context. Răspunsul formaţiunii Patria Noastră la acest caz este că nu consideră că ceea ce s-a spus este o infracţiune penală şi că partidul nu îşi asumă nicio responsabilitate pentru agresarea lui Boroka Parászka sau a oricărui alt jurnalist, dar că va investiga cazul, scrie Telex.hu.

În ultimele zile, Mişcarea Patria Noastră a făcut un tur în Ţinutului Secuiesc. Potrivit Transtelex, partidul a fost reprezentat la Sfântu Gheorghe de Barna Bartha, şeful cabinetului de politică naţională al formaţiunii, fost vicepreşedinte al Mişcării Maghiare de Autoapărare, Istvan Szabadi, jurnalist de televiziune devenit director de partid şi în prezent deputat, şi Laszlo Kovacs Nemeş, fost membru al interzisei Gărzi Maghiare, care locuieşte în Odorheiu, Tîrgu Mureş.

În afară de cei trei politicieni, la discuţia în cerc restrâns, dar publică, din sala de şedinţe a bisericii unitariene din localitate, au fost în total şase persoane. La un moment dat, s-a discutat despre "ţiganizarea" secuilor şi maghiarilor, deoarece în multe locuri romii sunt cei mai bogaţi şi, prin urmare, tinerii maghiari îi imită folosind tonul vocii şi cuvintele lor.

Citește și: VIDEO Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA, despre Schengen: „Olandezii ar trebui să fie rușinați”

Bartha a afirmat apoi că, chiar dacă Ceauşescu ar fi trăit de două ori mai mult, nu ar fi putut face atâta rău secuilor ca "RTL Klub şi gaşca lui", dar acum include şi Duna TV în această categorie. După care, Bartha a început apoi să vorbească despre spânzurarea unui jurnalist maghiar din Transilvania, Boróka Parászka:

"Sau poţi să te uiţi la o Parászka Boróka, poţi să o asculţi la Radio Târgu Mureş, ei bine, (dacă) maghiarii nu pot spânzura astfel de oameni, nu-i pot elimina dintre ei, atunci nu e de mirare că ajungem unde ajungem."

Apoi, Bartha o menţionează din nou pe Boroka Parászka: "Este o jurnalistă teribil de inteligentă, dar nu am văzut în viaţa mea o ticăloasă mai mare".

Citește și: VIDEO Efectul crizei: s-au înmulțit infracțiunile de cămătărie, înșelăciune, fals și spălare de bani

"Chestiunea a fost adusă în atenţia redactorului şef al Radio Târgu Mureş şi se investighează ce măsuri legale ar trebui şi pot fi luate", a declarat Boróka Parászka.

Potrivit Patria Noastră, declaraţia nu intră în categoria celor de drept penal, dar este în curs de investigare.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te