Soția sa este bolnavă din anul 2008. De atunci, a fost internată de 36 de ori, peste tot în țară. De fiecare dată, bărbatul a fost cu ea. Așa a ajuns să cunoască bine starea spitalelor românești și a considerat că trebuie să ajute, scrie Alba24.ro
„Soția are 83 de ani. Cu ea m-am sfătuit să donăm acești bani. Am zis amândoi să facem ceva pentru situația prin care trece țara. Și noi am fost în spitale, știm cu este și ce nevoie de ajutor este. Am zis: cât mai trăiesc, domle… Dacă nu ajutăm acum…”, a explicat Mircea Ionescu.
De 1 iunie, bătrânul a donat 2.000 de lei unui centru de ocrotire a copiilor.
Vorbește însă cu drag despre Cugir, orașul care l-a adoptat în 1952.
„Fabrica asta (Uzina Mecanică n. red.) a crescut sub ochii mei. N-a fost nimic, doar câteva secții. A fost crema specialiștilor din România aici. Lucrau peste 18.000 de oameni, din Cugir și din toată zona din jur. Ne-au ajutat cehoslovacii de la Skoda. Am muncit mult și a fost greu” spune pensionarul.
A fost maistru la forjă timp de 38 de ani, dar lucrează de la 10 ani, din perioada războiului, când tatăl său era pe front, iar mama sa rămăsese acasă cu patru copii.