Un poliţist local din Iași a fost condamnat la închisoare, după ce a fost tras pe dreapta în traficul din oraş și prin beat la volan.
Magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi l-au condamnat pe Gabi Popescu (49 de ani) la 9 luni de închisoare, cu suspendare, pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de probe biologice. La audieri, agentul din cadrul Serviciului 3 de Poliţie Locală – Compartimentul Ordine Publică Iaşi a recunoscut comiterea infracţiunii.
“În noaptea de 13 martie 2022, în jurul orei 00:37, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul a condus autoturismul marca Audi Q5 pe strada Străpungerii, din municipiul Iaşi, unde a fost oprit de Poliţie şi testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0.81 mg/l alcool pur în aerul expirat. La solicitarea de a se supune recoltării de mostre biologice pentru determinarea alcoolemiei, acesta a refuzat”, au transmis oamenii legii.
Procesul agentului ieşean Gabi Popescu a început pe data de 6 iunie 2022 și s-a încheiat acum, în decembrie. Sentinţa nu e definitivă, însă, aceasta putând fi contestată.
Polițistul local beat a recunoscut că a băut 1 litru de bere și un pahar cu vin roșu
Gabi Popescu a fost tras pe dreapta deoarece maşina sa nu avea în funcţiune luminile de întâlnire pe timpul nopţii. S-a procedat la urmărirea autoturismului folosind semnalele acustice şi luminoase din dotarea autospecialei de poliție şi agenţii i-au solicitat conducătorului auto să tragă pe partea dreaptă, acesta oprind pe strada Străpungerii.
Întrucât şoferul mirosea a alcool, s-a solicitat prezența la fața locului a unui echipaj din cadrul Biroului Rutier Iaşi în vederea testării cu aparatul alcooltest. Ieşeanul a fost testat, rezultatul fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Agentul a fost dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ”Sf. Spiridon”, din Iaşi. Ajungând la unitatea medicală, poliţiştii i-au solicitat consimţământul cu privire la recoltare, ocazie cu care acesta a declarat în scris că refuză prelevarea, motivat de faptul că a trecut o perioadă mai mare de 45 de minute de la momentul opririi în trafic.
Însă acesta a declarat faptul că a consumat un litru de bere şi un pahar de vin roşu. în cursul judecăţii, el a precizat că doreşte să recunoască săvârşirea faptei, relatează dezvaluirea.ro.