Un șofer care s-a urcat băut la volan este cercetat acum și pentru dare de mită. Oprit în trafic, a promis 300 de euro unui polițist pentru a-l scăpa de dosarul penal.
Din nefericire pentru șofer, polițistul a sunat la DGA. Acum e cercetat și pentru dare de mită.
Un șofer a dat 300 € mită unui polițist să nu îi facă dosar penal. Ce făcuse atât de grav
”Un agent de poliție din cadrul Secției 4 Poliție – Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a sesizat aseară, 4 iunie 2024, în jurul orei 21.00, la Sistemul Call-Center Anticorupție 0800.806.806, o faptă de dare de mită din partea unui conducător auto.
Acesta a semnalat faptul că, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe Bd. Bucureștii Noi, a oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat care emana halenă alcoolică.
Citește și: 12 polițiști locali de la Sectorul 1, cercetați pentru corupție. Luau șpagă între 100 și 200 de lei
La testarea cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 1.32 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în momentul în care i-a adus la cunoștință conducătorului auto că va aplica măsurile legale cuvenite acestei situații, acesta i-a promis polițistului, în repetate rânduri, diferite sume de bani.
În cel mai scurt timp, apelul telefonic a fost direcționat către echipa operativă alcătuită din ofițeri de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție - Structura Centrală, care sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul
București, au organizat și prins în flagrant persoana în cauză în timp ce promitea suma de 300 de euro polițistului, în schimbul neaplicării măsurilor legale, respectiv de a nu i se întocmi dosar penal pentru fapta săvârșită.
Citește și: Cum a ridicat Poliția Locală mașina de filaj de la Antidrog în timpul unui flagrant lângă IGP
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
Încurajăm comportamentul integru și atitudinea împotriva faptelor de corupție și readucem în atenție faptul că Direcția Generală Anticorupție pune la dispoziția tuturor cetățenilor acest instrument facil de sesizare a infracțiunilor de corupție – Call Center 0800.806.806, disponibil în regim permanent”, a transmsi DGA.