Un echipaj al Poliției Locale a observat mașina parcată în zona Primăriei Tășnad în jurul orei 08.00. S-au apropiat de autovehicul și l-au văzut pe tânăr, într-o stare suspectă, semiconștientă, cu geamul de la mașină coborât.
Polițiștii locali l-au trezit și l-au luat la întrebări.
Un tânăr care dormea în mașină, în fața primăriei, a fost trezit de polițiști. Avea un cântar
După o verificare sumară, asupra acestuia au fost găsite mai multe plicuri cu substanțe suspecte, aparent droguri, respectiv un cântar.
Conform procedurilor legale, polițiștii locali au solicitat sprijinul Poliției Tășnad, care a efectuat o percheziție mai amplă asupra tânărului. După care au fost sesizați reprezentanții Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare.
Citește și: A candidat singur și a ieșit pe locul doi. Cu ce notă a picat examenul pe funcție un șef din Poliție
Substanțele în cauză au fost trimise spre expertizare la un laborator de specialitate din județul Cluj, urmând ca cercetările în cauză să clarifice întreaga situație, conform presasm.ro.
De altfel, conducerea Primăriei Tășnad, prin Poliția Locală, acordă o atenție sporită acestui fenomen alarmant, propunându-și să contribuie la eliminarea traficului de droguri din zona orașului.