Cele trei closete nici măcar nu sunt funcționale, a scris publicația InfoSud-Est. Jurnaliștii care au vrut să intre în toalete le-au găsit închise și au fost trimiși la baia de la cârciuma din parc. La cârciumă li s-a spus că „n-au găsit oameni care să păzească budele și până angajează pe cineva ne-au pus pe noi să deschidem toaleta asta de-aici, ca să meargă oamenii care vin din parc”.
Primăria Constanța, prin biroul de presă, a confirmat declarațiile, respectiv că nu au găsit până acum oameni care să păzească cele trei closete. Primăria a asigurat, însă, că la 1 septembrie toaletele vor fi date în folosință pentru că administrația locală a bătut palma cu un terț care se va ocupa de paza lor, potrivit Info sud-est.
Un apartament de 48 mp, la 600 de metri distanță de Parcul Arheologic, unde o toaletă a costat Primăria Constanța 50.000 de euro, costă 56.000 euro, scriu jurnaliștii. Suma impresionantă nu include dotările interioare care au costat alți bani – în jur de 20.000 de euro.
În luna mai 2015, Primăria Constanța a anunțat că încep lucrările de reabilitare a Parcului Arheologic și că investiția va fi finanțată cu bani europeni. În 2016, administrația locală a pierdut finanțarea europeană din cauza numeroaselor contestații ale firmelor care au fost declarate necâștigătoare așa că primăria a alocat bani din bugetul orașului pentru a amenaja parcul.