Primăria Capitalei mai susține, în punctul de vedere trimis redacției, că asociația Suport în Prevenire și Intervenție la Dezastre, a cărei înființare a fost stabilită în AGA companiei, nu va fi, de fapt, înființată, pentru că Gabriela Firea nu a făcut nici un proiect de hotărâre pe care să îl voteze Consiliul General.
Newsweek România a cerut Companiei Municipale Protecție Civilă și Voluntariat București un punct de vedere privind înființarea asociației. Compania a precizat că va răspunde în termenul legal.
Redăm punctul de vedere al PMB, trimis redacției Newsweek România:
„Având în vedere articolul publicat de Newsweek cu titlul «Una din companiile lui Firea şi-a făcut asociaţie şi i-a dat 10.000 de lei», Primăria Municipiului Bucureşti face următoarele precizări:
Informaţiile cuprinse în articol sunt false şi induc în eroare opinia publică, aducând grave prejudicii de imagine Primarului General.
Autorul semnatar al materialului NU a solicitat un punct de vedere oficial din partea Primăriei Capitalei, transmiţând Companiei Municipale Protecţie Civilă şi Voluntariat Bucureşti o solicitare referitoare la înfiinţarea Asociaţiei Suport În Prevenire şi Intervenţie La Dezastre (S.P.I.D.) la un interval de timp de 20 de minute după publicarea materialului pe site-ul newsweek.ro.
Mai mult, dacă autorul acestui material ar fi solicitat Primăriei Capitalei un punct de vedere înainte de redactarea şi publicarea articolului, ar fi aflat că Asociaţia Suport În Prevenire şi Intervenţie La Dezastre (S.P.I.D.) NU a fost şi NU va fi înfiinţată.
Subliniem faptul că, pentru înfiinţarea asociaţiei, era necesar un Proiect de hotărâre iniţiat de Primarul General şi aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Hotărârile AGA nr. 56/16.10.2019 şi 58/16.10.2019 au reprezentat un acord de principiu în vederea asocierii companiei în această organizaţie neguvernamentală, dar asociaţia NU a fost înfiinţată, prin urmare patrimoniul iniţial de 10.000 lei menţionat în articol nu a fost depus”.
---
Una dintre companiile înființate de Gabriela Firea, Compania Municipală Protecție Civilă și Voluntariat București, și-a creat o asociație, căreia i-a acordat un buget de 10.000 de lei.
„Se aprobă asocierea Companiei Muncipale Protecție Civilă și Voluntariat București S.A. cu calitate de membru fondator în organizația neguvernamentală Asociația Suport în Prevenire și Intervenție la Dezastre. Se împuternicește domnul Benga Mihai-Cristian pentru a duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri”.
„Se aprobă aportul companiei la patrimoniul inițial al organizației neguvernamentale Asociația Suport în Prevenire și Intervenție la Dezastre cu suma de 10.000 de lei, conform Notei de fundamentare nr. 810/10.10.2019”.
Cele două hotărâri au fost luate în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din 16 octombrie 2019.
Înființarea asociației a fost semnalată de activista Irina Zamfirescu, care monitorizează activitatea Primăriei Capitalei.
Compania lui Firea nu precizează și care este scopul acestei asociații nou-create, Asociația Suport în Prevenire și Intervenție la Dezastre.
De altfel, nici Compania Protecție Civilă și Voluntariat București nu are prea multă activitate publică. Pe site-ul companiei, figurează două comunicate din 2018, Ziua Protecției Civile, din februarie 2018, și Exercițiul SEISM 2018, din octombrie 2018. Pagina de Facebook a companiei funcționează ca o pagină de promovare a Gabrielei Firea.
Bugetul companiei pe 2019 este de 15.520.000 lei.
Newsweek România a cerut companiei informații despre activitatea sa în 2019 și va publica răspunsurile companiei îndată ce le va primi.
Citește și: EXCLUSIV Salariu de șef la firmele PMB: 3.600 de euro, fără sporuri, la Consolidări
Marian Artimon, unul dintre reprezentanții companiei municipale, care figurează în hotărârea AGA de înființare a asociației, este consilier general la Primăria Capitalei din partea PSD și, totodată, și secretar general al Uniunii Sindicatelor Libere de la Metrou, potrivit Libertatea. Declarația de avere a lui Marian Artimon nu apare pe site-ul Primăriei Capitalei.
Consiliera Nina Săndulescu, cea de-a doua reprezentantă a companiei municipale care figurează în AGA, a fost dată afară din PSD în octombrie 2018, la propunerea primarului PSD din Sectorul 5, Daniel Florea, care a acuzat-o că „votează împotriva intereselor legitime ale cetățenilor”. Votul a avut loc atunci când se discuta și despre o posibilă excludere a Gabrielei Firea din partid, după ce se răsculase împotriva lui Liviu Dragnea.
Declarația de avere a Ninei Săndulescu o puteți citi AICI. Ea deține tablouri de 12.000 de euro și bijuterii de 8.000 de euro.
CV-urile celor doi reprezentanți ai companiei municipale nu se găsesc pe site-ul instituției.
Directorul acestei companii este Mihai Benga, care se laudă, în CV-ul său, cu „punerea în valoare a resursei umane”, „naturalețe în relaționare” și „inteligență emoțională”. El a lucrat ca traducător din limba rusă și ca cercetător științific pe teme de securitate. A fost consilier la Departamentul Centenar din cadrul Guvernului României. Declarația de avere a lui Benga nu se găsește pe site-ul instituției.
Citește și: DOCUMENT ONG-urile din domeniul social, înștiințate oficial că nu mai primesc bani de la Firea