Nepotul care și-a incendiat mătușa, în scara blocului cumpărase 5 litri de benzină de la o stație de carburant din apropiere. Nu a mai ajuns până în apartamentul femeii pentru că a dat de ea la parter.
Acolo, deși erau două femei, Alexandru Ionuț Popa s-a năpustit asupra victimei și a lovit-o până a căzut. Apoi a stropit-o cu benzină și i-a dat foc. Medicii veniți la fața locului nu au mai putut să o salveze.
Unde se află acum bărbatul care și-a incendiat mătușa. De ce a comis cumplita faptă
Motivul crimei era o moștenire spun surse din acnhetă. Bărbatul nu a recunoscut că el este autorul faptei deși cumplita crimă a fost înregistrată pe camerele de supraveghere. Chiar luase o pereched e pantaloni peste cei arși ca să nu dea de bănuit. POlițiștii au văzut însă că și el era rănit la picioare.
Bărbatul va fi expertizat de psihiatri pentru a se stabili dacă a avut discernământ, iar mărturia lui va fi o probă importantă la dosar, pe lângă cele ale martorelor din bloc. În prezent, individul este internat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia” și arestat preventiv.
Citește și: Filmul crimei din scara blocului. Femeia de serviciu, martorul cheie: ”Era plină de sânge Am fugit”
Alexandru Ionuț Popa a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie în modalitatea omorului calificat, săvârșit cu premeditare și prin cruzimi. Conform anchetatorilor, a incendiat victima cât timp aceasta încă era în viață.
„La data de 06.11.2023, în jurul orei 08.40, în timp ce se afla în apropierea intrării din spate într-un bloc din municipiul București, sector 6, pe fondul unui conflict preexistent, inculpatul a exercitat acte de violență asupra victimei, o femeie de 54 de ani, agresând-o prin lovirea cu picioarele la nivelul capului și corpului.
În același context, inculpatul a stropit victima cu un lichid inflamabil, cel mai probabil benzină, după care a incendiat-o cu o brichetă”, se arată în referatul procurorilor. Alertate de martorii oculari, echipajele de urgență au sosit la fața locului și au constatat decesul victimei.